I: Mi bemol
1. Suntem duşi şi clătinaţi,
Zbuciumaţi, pe-al mării chin,
De furtuni şi zile sumbre,
Care peste mine vin.
Într-o ţară unde-n veci,
Nu coboară umbre reci,
Vei vedea cu ochii tăi, cum ai să pleci.
R: În curând, zorii vor veni
Şi, în cer, acasă vom sosi.
Abia atunci pricepe-vom deplin,
Dumnezeu de ce-a lăsat atâta chin.
2. Unii sunt flămânzi aici,
Alţii n-au unde dormi;
Mulţi sunt cei ce locuinţă
Au, în locuri reci, pustii.
Ne-ntrebăm: de ce-i aşa?
Şi răspuns vrem a avea,
Dar Cuvântul Lui ne spune voia Sa.
3. Încercări ne copleşesc,
Nu-nţelegem rostul lor,
Dar aceasta este calea-n
Ţara bucuriilor!
Din cer, ochii Domnului
Paşii văd ai orişicui;
Ne-ocroteşte, în mod tainic, harul Lui.
4. Ispitiţi suntem ades
Şi-acţionăm necugetat...
Plânge inima zadarnic,
Omul nu e mângâiat:
Doamne, nu pot să pricep,
Bine să văd unde-aştept,
Însă răul îmi loveşte al meu piept.
Suntem duşi şi clătinaţi, zbuciumaţi de-al lumii val
Vin furtuni şi zile sumbre, care în senin se schimb…
Într-o ţară unde-n veci nu coboară umbre reci
Vei vedea cu ochii tăi, când ai să pleci.
(:În curând zorii vor veni,
Şi în Cer, acasă vom sosi
Abia atunci pricepe-vom deplin,
Dumnezeu de ce-a lăsat atâta chin:)
Unii sunt flămânzi aici, alţii n-au unde dormii;
Mulţi sunt cei ce locuinţa au în locuri reci, pustii.
Ne-ntrebăm, de ce aşa?Şi răspunsul vom avea;
Doar Cuvântul Său ne spune ,,Voia Sa”.
Încercări ne copleşesc, nu-nţelegem rostul lor
Dar aceasta este calea-n ţara bucuriilor.
Din cer ochii Domnului privesc paşii orişicui,
Ne-ocroteşte în mod tainic Harul Lui.
Ispitiţi suntem ades şi-acţionăm necugetat
Plânge inima zadarnic, omul nu e mângâiat.
Doamne, nu pot să pricep, bine să rezulte-aştept
Însă răul tot loveşte al meu piept.