- Prăznuirea Paştelor
- 2 Cronici 30:1 Ezechia a trimis soli în tot Israelul şi Iuda şi a scris scrisori şi lui Efraim şi lui Manase ca să vină la Casa Domnului la Ierusalim să prăznuiască Paştele în cinstea Domnului Dumnezeului lui Israel.
- 2 Cronici 30:2 Împăratul, căpeteniile lui şi toată adunarea ţinuseră sfat la Ierusalim ca Paştele să fie prăznuite în luna* a doua,
- * Num 9:10 Num 9:11
- 2 Cronici 30:3 căci nu puteau fi prăznuite la vremea* lor, pentru că preoţii nu** se sfinţiseră în număr destul de mare şi poporul nu se adunase la Ierusalim.
- * Exod 12:6 Exod 12:18 ** 2 Cron 29:34
- 2 Cronici 30:4 Lucrul având încuviinţarea împăratului şi a întregii adunări,
- 2 Cronici 30:5 au hotărât să dea de veste în tot Israelul, de la Beer-Şeba până la Dan, ca să vină la Ierusalim să prăznuiască Paştele în cinstea Domnului Dumnezeului lui Israel. Căci de mult nu mai fuseseră prăznuite după cum era scris.
- 2 Cronici 30:6 Alergătorii s-au dus cu scrisorile împăratului şi căpeteniilor lui în tot Israelul şi Iuda. Şi, după porunca împăratului, au zis: „Copii ai lui Israel, întoarceţi-vă* la Domnul Dumnezeul lui Avraam, Isaac şi Israel, ca să Se întoarcă şi El la voi, rămăşiţă scăpată din mâna împăraţilor** Asiriei!
- * Ier 4:1 Ioel 2:13 ** 2 Imp 15:19 2 Imp 15:29
- 2 Cronici 30:7 Nu fiţi* ca părinţii voştri şi ca fraţii voştri, care au păcătuit împotriva Domnului Dumnezeului părinţilor lor şi pe care de aceea i-a dat pradă pustiirii**, cum vedeţi.
- * Ezec 20:18 ** 2 Cron 29:8
- 2 Cronici 30:8 Nu vă înţepeniţi grumazul* ca părinţii voştri; daţi mâna Domnului, veniţi la Sfântul Lui Locaş, pe care l-a sfinţit pe vecie, şi slujiţi Domnului Dumnezeului vostru, pentru ca mânia** Lui aprinsă să se abată de la voi.
- * Deut 10:16 ** 2 Cron 29:10
- 2 Cronici 30:9 Dacă vă întoarceţi la Domnul, fraţii voştri şi fiii voştri vor găsi milă* la cei ce i-au luat robi şi se vor întoarce în ţară. Căci Domnul Dumnezeul vostru este milostiv** şi îndurător şi nu-Şi va întoarce Faţa de la voi, dacă vă întoarceţi† la El.”
- * Ps 106:46 ** Exod 34:6 † Isa 55:7
- 2 Cronici 30:10 Alergătorii au mers astfel din cetate în cetate, prin ţara lui Efraim şi Manase, până la Zabulon. Dar ei râdeau şi îşi băteau* joc de ei.
- * 2 Cron 36:16
- 2 Cronici 30:11 Însă câţiva oameni* din Aşer, din Manase şi Zabulon s-au smerit şi au venit la Ierusalim.
- * 2 Cron 11:16 2 Cron 30:18 2 Cron 30:21
- 2 Cronici 30:12 În Iuda, de asemenea, mâna* lui Dumnezeu a lucrat şi le-a dat o singură inimă ca să-i facă să împlinească porunca împăratului şi a căpeteniilor, după Cuvântul** Domnului.
- * Fil 2:13 ** 2 Cron 29:25
- 2 Cronici 30:13 Un popor în mare număr s-a adunat la Ierusalim să prăznuiască Sărbătoarea Azimilor în luna a doua: a fost o adunare foarte mare.
- 2 Cronici 30:14 S-au sculat şi au îndepărtat altarele* pe care se jertfea în Ierusalim şi pe toate acelea pe care se aducea tămâie şi le-au aruncat în pârâul Chedron.
- * 2 Cron 28:24
- 2 Cronici 30:15 Au jertfit apoi Paştele în ziua a paisprezecea a lunii a doua. Preoţii şi leviţii, plini de ruşine*, s-au sfinţit şi au adus arderi-de-tot în Casa Domnului.
- * 2 Cron 29:34
- 2 Cronici 30:16 Ei şedeau în locul lor obişnuit, după legea lui Moise, omul lui Dumnezeu, şi preoţii stropeau sângele pe care-l luau din mâna leviţilor.
- 2 Cronici 30:17 Fiindcă în adunare erau mulţi inşi care nu se sfinţiseră, leviţii* au înjunghiat ei jertfele de Paşte pentru toţi cei ce nu erau curaţi, ca să le închine Domnului.
- * 2 Cron 29:34
- 2 Cronici 30:18 Căci o mare parte din popor, mulţi* din Efraim, Manase, Isahar şi Zabulon, nu se curăţiseră şi au** mâncat Paştele nu după cele scrise. Dar Ezechia s-a rugat pentru ei zicând: „Domnul, care este bun, să ierte pe toţi
- * 2 Cron 30:11 ** Exod 12:43
- 2 Cronici 30:19 cei ce şi-au* pus inima să caute pe Domnul Dumnezeul părinţilor lor, măcar că n-au făcut sfânta curăţire!”
- * 2 Cron 19:3
- 2 Cronici 30:20 Domnul a ascultat pe Ezechia şi a iertat poporul.
- 2 Cronici 30:21 Astfel, copiii lui Israel care se aflau la Ierusalim au prăznuit Sărbătoarea* Azimilor şapte zile, cu mare bucurie. Şi, în fiecare zi, leviţii şi preoţii lăudau pe Domnul cu instrumente care răsunau în cinstea Lui.
- * Exod 12:15 Exod 13:6
- 2 Cronici 30:22 Ezechia a vorbit inimii tuturor leviţilor, care arătau o mare* pricepere pentru slujba Domnului. Şapte zile au mâncat dobitoacele jertfite, aducând jertfe de mulţumire şi lăudând** pe Domnul Dumnezeul părinţilor lor.
- * Deut 33:10 2 Cron 17:9 2 Cron 35:3 ** Ezra 10:11
- 2 Cronici 30:23 Toată adunarea a fost de părere să mai prăznuiască alte* şapte zile. Şi au prăznuit cu bucurie încă şapte zile.
- * 1 Imp 8:65
- 2 Cronici 30:24 Căci Ezechia, împăratul lui Iuda, dăduse* adunării o mie de viţei şi şapte mii de oi, iar căpeteniile i-au dat o mie de viţei şi zece mii de oi, şi mulţi preoţi se** sfinţiseră.
- * 2 Cron 35:7 2 Cron 35:8 ** 2 Cron 29:34
- 2 Cronici 30:25 Şi s-a bucurat toată adunarea lui Iuda, şi preoţii, şi leviţii, şi tot poporul venit* din Israel, şi străinii veniţi din ţara lui Israel sau aşezaţi în Iuda.
- * 2 Cron 30:11 2 Cron 30:18
- 2 Cronici 30:26 A fost mare veselie la Ierusalim. De pe vremea lui Solomon, fiul lui David, împăratul lui Israel, nu mai fusese la Ierusalim aşa ceva.
- 2 Cronici 30:27 Preoţii şi leviţii s-au sculat şi au binecuvântat* poporul. Glasul lor a fost auzit şi rugăciunea lor a ajuns până la ceruri, până la locuinţa sfântă a Domnului.
- * Num 6:23