1. Concursul se va desfasură lunar, punctajul fiind resetat la începutul fiecărei luni.
2. Întrebările vor fi zilnice și vor avea 3 răspunsuri propuse, din care pot fi corecte unul, două, trei sau nici unul.
3. Premiile se vor acorda primilor 3 clasați la finalul fiecărei luni. Dacă există mai mulți câștigători decât premiile pe care le avem la dispoziție, ne asumăm dreptul da a acorda premiile și în funcție de viteza de răspuns.
4. Ne asumăm dreptul de a aduce modificări acestui regulament dacă necesitatea o prevede.
5. Câștigătorii vor fi anunțați prin e-mail, urmând ca apoi să se treacă la procedurile necesare trimiterii premiilor. Vă îndemnăm să vă verificați email-urile (chiar la secțiunea bulk/spam) la sfârșitul lunii în cazul în care vă aflați pe primele poziții ale clasamentului.
6. Este INTERZISĂ folosirea oricărei surse de inspirație (programe ca Theophilos, E-Sword, Biblia online, Biblia, sau orice alt mijloc care ar ajuta participantul să primească vreun indiciu pentru întrebări). De asemenea este interzis ca o persoană să folosească mai multe conturi pentru participarea la concursul biblic!
7. Este interzisă folosirea oricărei vulnerabilități a acestui regulament pentru a anula în vreun fel punctul 6.
8. După rezolvarea setului din ziua respectivă, se pot consulta materiale adiționale în vederea verificării răspunsurilor. Răspunsurile corecte sunt indicate a doua zi.
9. În cazul în care o întrebare se dovedește a fi incorectă (răspunsurile date de noi sunt incorecte), vă rugăm să ne anunțați și să aduceți argumente. Dacă se constată că într-adevăr s-a strecurat o greșeală, aceasta va fi remediată, iar punctajele participanților vor fi corectate.
10. Cei care sunt premiați în luna curenta, pot participa în lunile următoare la concurs, dar ei nu vor fi premiați decât dupa 4 luni (dacă vor câștiga), chiar dacă se vor clasa în primele trei luni pe poziții câștigătoare. Vor fi declarați câștigători următorii clasați.
11. Câștigătorii din afara României nu pot fi premiați decât dacă ne indică o adresă postală din Romania unde să le trimitem premiul. Echipa resursecrestine nu își permite să subvenționeze trimiterea coletelor prin poștă în afara țării. Vă mulțumim pentru întelegere.
12. În cazul în care participă mai mulți membri dintr-o familie la concurs, doar cel care răspunde primul în fiecare zi a unei luni poate fi premiat, altfel considerăm că ceilalți pot afla întrebările de la el, și nu vom premia astfel de cazuri.
13. Pentru a vă ajuta să fiți corecți, vă anunțăm că la sfârșitul lunii se pot verifica toate conturile de pe locurile câștigătoare. Dacă vom constata că aceste conturi sunt "dublate" de alte conturi, înregistrate de pe aceleași calculatoare/telefoane, automat veți fi descalificați.
14. Traducerea Bibliei folosită la întrebări este Traducerea Dumitru Cornilescu, ediția revizuită în 2016, cea care o avem și pe site.
Ps: Sugerăm părinților să "ofere" copiilor posibilitatea de a participa SINGURI la concurs. Credem că nu merita să fie ajutat copilul pentru un mic premiu în loc să muncească el asiduu, iar la vremea acumulării unor cunoștințe biblice bune să ajungă sa fie și premiat pe merit.
Isaia 7:14De aceea Domnul Însuşi vă va da un semn: ‘Iată, fecioara va rămâne însărcinată, va naşte un fiu şi-i va pune numele Emanuel (Dumnezeu este cu noi).