- Dragostea
- 1 Corinteni 13:1 Chiar dacă aş vorbi în limbi omeneşti şi îngereşti, şi n-aş avea dragoste, sunt o aramă sunătoare sau un chimval zângănitor.
- 1 Corinteni 13:2 Şi chiar dacă aş avea darul prorociei şi aş cunoaşte toate tainele şi toată ştiinţa, chiar dacă aş avea toată credinţa, aşa încât să mut şi munţii, şi n-aş avea dragoste, nu sunt nimic.
- 1 Corinteni 13:3 Şi chiar dacă mi-aş împărţi toată averea pentru hrana săracilor, chiar dacă mi-aş da trupul să fie ars, şi n-aş avea dragoste, nu-mi foloseşte la nimic.
- 1 Corinteni 13:4 Dragostea este îndelung răbdătoare, este plină de bunătate, dragostea nu pizmuieşte, dragostea nu se laudă, nu se umflă de mândrie,
- 1 Corinteni 13:5 nu se poartă necuviincios, nu caută folosul său, nu se mânie, nu se gândeşte la rău,
- 1 Corinteni 13:6 nu se bucură de nelegiuire, ci se bucură de adevăr,
- 1 Corinteni 13:7 acoperă totul, crede totul, nădăjduieşte totul, suferă totul.
- 1 Corinteni 13:8 Dragostea nu va pieri niciodată. Prorociile se vor sfârşi; limbile vor înceta; cunoştinţa va avea sfârşit.
- 1 Corinteni 13:9 Căci cunoaştem în parte şi prorocim în parte,
- 1 Corinteni 13:10 dar, când va veni ce este desăvârşit, acest „în parte” se va sfârşi.
- 1 Corinteni 13:11 Când eram copil, vorbeam ca un copil, simţeam ca un copil, gândeam ca un copil; când m-am făcut om mare, am lepădat ce era copilăresc.
- 1 Corinteni 13:12 Acum, vedem ca într-o oglindă, în chip întunecos; dar atunci, vom vedea faţă în faţă. Acum, cunosc în parte; dar atunci, voi cunoaşte deplin, aşa cum am fost şi eu cunoscut pe deplin.
- 1 Corinteni 13:13 Acum dar rămân acestea trei: credinţa, nădejdea şi dragostea, dar cea mai mare dintre ele este dragostea.
Vai de mine că sunt pierdut
Autor:
Ciprian Muresan
|
Album:
fara album
|
Tematica:
Meditație
Resursa adaugata de MihailCiprianMuresan in 04/03/2017
Resursa adaugata de MihailCiprianMuresan in 04/03/2017
Referințe
Aşa am zis aseară după ce am citit 1 Corinteni capitolul 13, vai de mine, sunt pierdut. Nu strălucirea aramei o vrea Dumnezeu în mine, deşi când nu mai e aur şi arama străluceşte, şi nici gălăgia unui chimval, deşi e folosit la închinare, nu cunoaşterea tainelor, deşi ar fi un har, şi nici cunoaşterea ştiinţei care pe drept ar fi un dar Dumnezeiesc, ba încă nici chiar credinţa care mută munţii, deşi prin ea te-ai putea bucura de multe minuni şi semne, nu dragostea de săraci o caută Dumnezeu în mine deşi e necesară şi cu greutate, şi nici sacrificiul propriului trup deşi unii prin asta au dobândit o înviere mai bună. Dacă nu aş avea dragoste. Care ar fi sfârşitul tuturor lucrurilor? La rugăciune şi totusi o aramă sunătoare. Cu daruri şi totusi un chimval zăngănitor. La ce mi-ar folosi darurile dacă nu am roadele. La ce mi-ar folosi daruri ca să zidesc pe alţi, ba încă daruri ca să mă zidesc pe mine, la ce mi-ar folosi ca visteria inimii să îmi fie plină de toată ştiinţa şi de toate tainele. La ce mi-ar folosi credinţa care mută munţi şi merge pe ape, dacă nu aş avea dragoste.
Am ajuns să credem că dacă suntem destul de darnici ne asigurăm un colţ în marea Împărăţie care are sa vină. Suntem aşa de hotărâţi ca să renunţăm chiar la noi înşine pentru nădejdea Evangheliei care este în noi. Dar dacă nu am avea dragoste, oare o să ne ajute aceste acţiuni ale noastre la ceva? La nimic. Nu îmi foloseşte la nimic. Nu este de folos dărnicia? Nu este de folos martirajul?
Mai mare decât darurile , mai mare decât slujbele, mai mare decât atribuţiile, mai mare decât contribuţiile, mai mare decât sacrificiile, mai mare decât tot ce se poate spune şi gândi este dragostea. Această dragoste este defapt o parte din Dumnezeu turnată în noi prin Duhul Sfânt care ne-a fost dat( Romani 5), ca în acest fel să putem purta un chip deosebit, chipul lui Isus, după cum zice la Romani 8.
Cu ce este mai deoasebită dragostea decât darurile, decât slujbele, decât sacrificiile, decât atribuţiile, decât contribuţiile?
Cu ce? Cu continuitatea, cu stabilitatea, cu hotărârea? Îndelung răbdătoare. Cine? Omul cu slujbe, cu daruri, cu contribuţii, cu responsabilităţi? Nu. Dragostea. Dacă eşti îndelung răbdător datorită slujbei, se pare că nu te ajută la nimic. Îndelunga răbdare trebuie să izvorască din dragoste. Dragostea când este să primească este îndelung răbdătoare, dar când trebuie sa dea este plină de bunătate, are de unde da.
Va urma.
Ciprian Muresan, Irlanda.
3.3.2017
Statistici
- Vizualizări: 1195
- Export PDF: 1
- Comentarii: 1
- Gramatical corect
- Cu diacritice
- Conținut incomplet
Opțiuni
Eclesiastul 8:5 Pe cine păzeşte porunca, nu-l va atinge nicio nenorocire, dar inima înţeleptului cunoaşte şi vremea, şi judecata.
Dar ce ar fi să începem cu începutul: dragostea la început e o silinţă, după care devine, putinţă, şi abia pe urmă ajunge o bunăvoinţă. Acesta e drumul de creştere în dragoste. Începe cu silnţa şi se termină cu bunăvoinţa. Daţi-vă şi voi toate silinţele să.... uniţi dragostea de fraţi cu iubirea de oameni. Aşa începe dragostea de fraţi şi iubirea de oameni să-şi ocupe locul binemeritat din duhul nostru.
Frate Ciprian să ştiţi că şi atunci când iubesc din silă ( pe fraţi) şi când îi iubesc de bunăvoie sunt tot pe calea mântuiri, diferenţa este că dacă-i iubesc de silă îmi pierd răsplata dar nu-mi pierd mântuirea( că nicăieri nu scrie sa iubesc pe fraţi cu o dragoste perfectă, ci să iubesc pe fraţi cu toată puterea mea) Iar când încep să merg pe calea iubiri de fraţi, toată puterea mea de a iubi pe fraţi este egal cu zero......( că pe orce cale nouă eu incep de la zero, de aceea la început e 100% silinţă şi 0% putinţă)
Legat de cele două căi de mântuire: mântuire ca prin foc şi mântuire cu răsplată ele sunt biblice.
Pavel in relaţia cu evanghelia avea trei căii în faţă:
1. calea păcatului: să nu vestească Evanghelia si atunci era vai de el
2. calea mântuiri ca prin foc: să vestească Evanghelia de silă şi atunci îşi pierdea răsălata dar nu-şi pierdea mântuirea
3. Calea mântuiri cu răsplată: să vestească Evanghelia de bună voie şi atunci îşi ,,câstiga,, şi mântuirea şi lua şi o răsplată.( mântuirea e un dar de la Dumnezeu dar se câstigă prin muncă, la fel cum ne câştigăm şi pânea cea de toate zilele, care şi ea este un dar de la Dumnezeu)
La fel în relaţia cu iubirea de fraţi sunt cele trei căi:
1. calea păcatului: să nu iubeşti pe fraţi şi pe oameni , cei ce apucă pe această cale au ,,o mie,, de motive rămână pe ea. Problema celor ce rămân pe această cale e că se uită la motivaţia lor nu la destinaţia lor. Toţi avem motive reale să nu iubim, că toţi ne greşesc în multe feluri. Dar dacă rămânem pe calea neiubiri de fraţi ea ne duce la perzare.
2. calea iubiri cu sila: acestea sunt pe calea mântuiri ca prin foc, că voia lui Dumnezeu este să iubim pe fraţi şi pe oameni
3. calea iubiri din dragoste, de bunăvoie, cine poate face aşa ceva a ajuns desăvârşit în dragoste. Aş vrea să cunosc şi eu pe un asemenea om, că până acum i-am întâlnit doar în biblie.
Mulţumesc frate Ciprian pentru material ,că e de actualitate şi m-a provocat să spun ceea ce am spus, aştept continuoarea lui. Har şi pace de la Dumnezeu şi de la Domnul Isus Hristos.