- Sfat împotriva lui Isus
- Luca 22:1 Praznicul Azimilor, numit Paştele, se* apropia.
- * Mat 26:2 Marc 14:1
- Luca 22:2 Preoţii cei mai de seamă şi cărturarii căutau* un mijloc cum să omoare pe Isus; căci se temeau de norod.
- * Ps 2:2 Ioan 11:47 Fapte 4:27
- Luca 22:3 Dar* Satana a intrat în Iuda, zis şi Iscarioteanul, care era din numărul celor doisprezece.
- * Mat 26:14 Marc 14:10 Ioan 13:2 Ioan 13:27
- Luca 22:4 Iuda s-a dus să se înţeleagă cu preoţii cei mai de seamă şi cu căpeteniile străjerilor Templului cum să-L dea în mâinile lor.
- Luca 22:5 Ei s-au bucurat şi au căzut* la învoială să-i dea bani.
- * Zah 11:12
- Luca 22:6 După ce le-a făgăduit că li-L va da în mâini, Iuda căuta un prilej nimerit să dea pe Isus în mâinile lor, fără ştirea norodului.
- Prăznuirea Paştelor
- Luca 22:7 Ziua* Praznicului Azimilor, în care trebuiau jertfite Paştele, a venit.
- * Mat 26:17 Marc 14:12
- Luca 22:8 Şi Isus a trimis pe Petru şi pe Ioan şi le-a zis: „Duceţi-vă de pregătiţi-ne Paştele, ca să mâncăm.”
- Luca 22:9 „Unde voieşti să pregătim?” L-au întrebat ei.
- Luca 22:10 El le-a răspuns: „Iată, când veţi intra în cetate, vă va ieşi înainte un om, ducând un urcior cu apă; mergeţi după el în casa în care va intra
- Luca 22:11 şi spuneţi stăpânului casei: ‘Învăţătorul îţi zice: «Unde este odaia pentru oaspeţi, în care să mănânc Paştele cu ucenicii Mei?»’
- Luca 22:12 Şi are să vă arate o odaie mare de sus, aşternută gata: acolo să pregătiţi Paştele.”
- Luca 22:13 Ei au plecat şi au găsit aşa cum le spusese El. Şi au pregătit Paştele.
- Luca 22:14 Când* a sosit ceasul, Isus a şezut la masă cu cei doisprezece apostoli.
- * Mat 26:20 Marc 14:17
- Luca 22:15 El le-a zis: „Am dorit mult să mănânc Paştele acestea cu voi înainte de patima Mea;
- Luca 22:16 căci vă spun că, de acum încolo, nu le voi mai mânca până* la împlinirea lor în Împărăţia lui Dumnezeu.”
- * Luca 14:15 Fapte 10:41 Apoc 19:9
- Luca 22:17 Şi a luat un pahar, a mulţumit lui Dumnezeu şi a zis: „Luaţi paharul acesta şi împărţiţi-l între voi,
- Luca 22:18 pentru că vă spun* că nu voi mai bea de acum încolo din rodul viţei, până când va veni Împărăţia lui Dumnezeu.”
- * Mat 26:29 Marc 14:25
- Luca 22:19 Apoi* a luat pâine şi, după ce a mulţumit lui Dumnezeu, a frânt-o şi le-a dat-o zicând: „Acesta este trupul Meu, care se dă pentru voi; să faceţi lucrul acesta** spre pomenirea Mea.”
- * Mat 26:26 Marc 14:22 ** 1 Cor 11:24
- Luca 22:20 Tot astfel, după ce au mâncat, a luat paharul şi li l-a dat, zicând: „Acest* pahar este legământul cel nou, făcut în sângele Meu, care se varsă pentru voi.”
- * 1 Cor 10:16
- Descoperirea vânzătorului
- Luca 22:21 „Dar* iată că mâna vânzătorului Meu este cu Mine la masa aceasta.
- * Ps 41:9 Mat 26:21 Mat 26:23 Marc 14:18 Ioan 13:21 Ioan 13:26
- Luca 22:22 Negreşit* , Fiul omului Se duce după cum** este rânduit. Dar vai de omul acela prin care este vândut El!”
- * Mat 26:24 ** Fapte 2:23 Fapte 4:28
- Luca 22:23 Şi* au început să se întrebe unii pe alţii cine din ei să fie acela care va face lucrul acesta.
- * Mat 26:22 Ioan 13:22 Ioan 13:35
- Care este cel mai mare?
- Luca 22:24 Între apostoli s-a* iscat şi o ceartă, ca să ştie care din ei avea să fie socotit ca cel mai mare.
- * Marc 9:34 Luca 9:46
- Luca 22:25 Isus le-a* zis: „Împăraţii neamurilor domnesc peste ele şi, celor ce le stăpânesc, li se dă numele de binefăcători.
- * Mat 20:25 Marc 10:42
- Luca 22:26 Voi* să nu fiţi aşa. Ci** cel mai mare dintre voi să fie ca cel mai mic şi cel ce cârmuieşte, ca cel ce slujeşte.
- * Mat 20:26 1 Pet 5:3 ** Luca 9:48
- Luca 22:27 Căci* care este mai mare: cine stă la masă sau cine slujeşte la masă? Nu cine stă la masă? Şi Eu** totuşi sunt în mijlocul vostru ca cel ce slujeşte la masă.
- * Luca 12:37 ** Mat 20:28 Ioan 13:13 Ioan 13:14 Fil 2:7
- Luca 22:28 Voi sunteţi aceia care aţi rămas necontenit cu Mine în încercările* Mele.
- * Evr 4:15
- Luca 22:29 De aceea vă* pregătesc Împărăţia, după cum Tatăl Meu Mi-a pregătit-o Mie,
- * Mat 24:47 Luca 12:32 2 Cor 1:7 2 Tim 2:12
- Luca 22:30 ca* să mâncaţi şi să beţi la masa Mea în Împărăţia Mea şi să** şedeţi pe scaune de domnie, ca să judecaţi pe cele douăsprezece seminţii ale lui Israel.”
- * Mat 8:11 Luca 14:15 Apoc 19:9 ** Ps 49:14 Mat 19:28 1 Cor 6:2 Apoc 3:21
- Înştiinţarea lui Petru
- Luca 22:31 Domnul a zis: „Simone, Simone, Satana* v-a cerut să vă cearnă** ca grâul.
- * 1 Pet 5:8 ** Amos 9:9
- Luca 22:32 Dar Eu* M-am rugat pentru tine, ca să nu se piardă credinţa ta şi, după ce te** vei întoarce la Dumnezeu, să întăreşti pe fraţii tăi.”
- * Ioan 17:9 Ioan 17:11 Ioan 17:15 ** Ps 51:13 Ioan 21:15-17
- Luca 22:33 „Doamne”, I-a zis Petru, „cu Tine sunt gata să merg chiar şi în temniţă şi la moarte.”
- Luca 22:34 Şi* Isus i-a zis: „Petre, îţi spun că nu va cânta astăzi cocoşul, până te vei lepăda de trei ori că nu Mă cunoşti.”
- * Mat 26:34 Marc 14:30 Ioan 13:38
- Luca 22:35 Apoi*, le-a mai zis: „Când v-am trimis fără pungă, fără traistă şi fără încălţăminte, aţi dus voi lipsă de ceva?” „De nimic”, I-au răspuns ei.
- * Mat 10:9 Luca 9:3 Luca 10:4
- Luca 22:36 Şi El le-a zis: „Acum, dimpotrivă, cine are o pungă s-o ia; cine are o traistă de asemenea s-o ia şi cine n-are sabie să-şi vândă haina şi să-şi cumpere o sabie.
- Luca 22:37 Căci vă spun că trebuie să se împlinească cu Mine aceste cuvinte scrise: ‘El* a fost pus în numărul celor fărădelege.’ Şi lucrurile privitoare la Mine sunt gata să se împlinească.”
- * Isa 53:12 Marc 15:28
- Luca 22:38 „Doamne”, I-au zis ei, „iată aici două săbii.” Şi El le-a zis: „Destul!”
- Ghetsimani
- Luca 22:39 După ce* a ieşit afară, S-a** dus, ca de obicei, în Muntele Măslinilor. Ucenicii Lui au mers după El.
- * Mat 26:36 Marc 14:32 Ioan 18:1 ** Luca 21:37
- Luca 22:40 Când* a ajuns la locul acela, le-a zis: „Rugaţi-vă, ca să nu cădeţi în ispită.”
- * Mat 6:13 Mat 26:41 Marc 14:38 Luca 22:46
- Luca 22:41 Apoi* S-a depărtat de ei ca la o aruncătură de piatră, a îngenuncheat şi a început să Se roage,
- * Mat 26:39 Marc 14:35
- Luca 22:42 zicând: „Tată, dacă voieşti, depărtează paharul acesta de la Mine! Totuşi facă-se nu* voia Mea, ci a Ta.”
- * Ioan 5:30 Ioan 6:38
- Luca 22:43 Atunci I s-a arătat un înger* din cer, ca să-L întărească.
- * Mat 4:11
- Luca 22:44 A* ajuns într-un chin ca de moarte şi a început să Se roage şi mai fierbinte; şi sudoarea I se făcuse ca nişte picături mari de sânge, care cădeau pe pământ.
- * Ioan 12:27 Evr 5:7
- Luca 22:45 După ce S-a rugat, S-a sculat şi a venit la ucenici; i-a găsit adormiţi de întristare
- Luca 22:46 şi le-a zis: „Pentru ce dormiţi? Sculaţi-vă şi rugaţi-vă* , ca să nu cădeţi în ispită.”
- * Luca 22:40
- Prinderea lui Isus
- Luca 22:47 Pe când grăia El încă, iată* că a venit o gloată. Şi cel ce se chema Iuda, unul din cei doisprezece, mergea în fruntea lor. El s-a apropiat de Isus, ca să-L sărute.
- * Mat 26:47 Marc 14:43 Ioan 18:3
- Luca 22:48 Şi Isus i-a zis: „Iudo, cu o sărutare vinzi tu pe Fiul omului?”
- Luca 22:49 Cei ce erau cu Isus au văzut ce avea să se întâmple şi au zis: „Doamne, să lovim cu sabia?”
- Luca 22:50 Şi unul* din ei a lovit pe robul marelui preot şi i-a tăiat urechea dreaptă.
- * Mat 26:51 Marc 14:47 Ioan 18:10
- Luca 22:51 Dar Isus a luat cuvântul şi a zis: „Lăsaţi-i! Până aici!” Şi S-a atins de urechea omului aceluia şi l-a vindecat.
- Luca 22:52 Isus* a zis apoi preoţilor celor mai de seamă, căpeteniilor străjerilor Templului şi bătrânilor, care veniseră împotriva Lui: „Aţi ieşit după Mine ca după un tâlhar, cu săbii şi cu ciomege?
- * Mat 26:55 Marc 14:48
- Luca 22:53 În toate zilele eram cu voi în Templu, şi n-aţi pus mâna pe Mine. Dar* acesta este ceasul vostru şi puterea întunericului.”
- * Ioan 12:27
- Tăgăduirea lui Petru
- Luca 22:54 După ce* au pus mâna pe Isus, L-au dus şi L-au băgat în casa marelui preot. Petru mergea** după El de departe.
- * Mat 26:57 ** Mat 26:58 Ioan 18:15
- Luca 22:55 Au* aprins un foc în mijlocul curţii şi au şezut jos. Petru s-a aşezat şi el printre ei.
- * Mat 26:69 Marc 14:66 Ioan 18:17 Ioan 18:18
- Luca 22:56 O slujnică l-a văzut cum şedea la para focului, s-a uitat ţintă la el şi a zis: „Şi omul acesta era cu El.”
- Luca 22:57 Dar Petru s-a lepădat şi a zis: „Femeie, nu-L cunosc.”
- Luca 22:58 Peste* puţin, l-a văzut un altul şi a zis: „Şi tu eşti unul din oamenii aceia.” Iar Petru a zis: „Omule, nu sunt dintre ei.”
- * Mat 26:71 Marc 14:69 Ioan 18:25
- Luca 22:59 Cam* după un ceas, un altul întărea acelaşi lucru şi zicea: „Nu mai încape îndoială că şi omul acesta era cu El, căci este galileean.”
- * Mat 26:73 Marc 14:70 Ioan 18:26
- Luca 22:60 Petru a răspuns: „Omule, nu ştiu ce zici.” Chiar în clipa aceea, pe când vorbea el încă, a cântat cocoşul.
- Luca 22:61 Domnul S-a întors şi S-a uitat ţintă la Petru. Şi* Petru şi-a adus aminte de vorba pe care i-o spusese Domnul: „Înainte** ca să cânte cocoşul, te vei lepăda de Mine de trei ori.”
- * Mat 26:75 Marc 14:72 ** Mat 26:34 Mat 26:75 Ioan 13:38
- Luca 22:62 Şi a ieşit afară şi a plâns cu amar.
- Isus înaintea Sinedriului. Osândirea
- Luca 22:63 Oamenii* care păzeau pe Isus Îl batjocoreau şi-L băteau.
- * Mat 26:67 Mat 26:68 Marc 14:65
- Luca 22:64 L-au legat la ochi, Îl loveau peste faţă şi-L întrebau, zicând: „Proroceşte, cine Te-a lovit?”
- Luca 22:65 Şi rosteau împotriva Lui multe alte batjocuri.
- Luca 22:66 Când* s-a făcut ziuă, bătrânii norodului, preoţii cei mai de seamă şi cărturarii s-au** adunat împreună şi au adus pe Isus în Soborul lor. Ei I-au zis:
- * Mat 27:1 ** Fapte 4:26 Fapte 22:5
- Luca 22:67 „Dacă* eşti Tu Hristosul, spune-ne!” Isus le-a răspuns: „Dacă vă voi spune, nu veţi crede
- * Mat 26:63 Marc 14:61
- Luca 22:68 şi dacă vă voi întreba, nu-Mi veţi răspunde, nici nu-Mi veţi da drumul.
- Luca 22:69 De acum* încolo, Fiul omului va şedea la dreapta puterii lui Dumnezeu.”
- * Mat 26:64 Marc 14:62 Evr 1:3 Evr 8:1
- Luca 22:70 Toţi au zis: „Eşti Tu dar Fiul lui Dumnezeu?” Şi El le-a răspuns: „Aşa cum o spuneţi* ; da, sunt.”
- * Mat 26:64 Marc 14:62
- Luca 22:71 Atunci* ei au zis: „Ce nevoie mai avem de mărturie? Noi înşine am auzit-o din gura Lui.”
- * Mat 26:65 Marc 14:63