Resursa adaugata de resursecrestine in 29/01/2013
Mânia este unul dintre subiectele complicate și controversate.
Mânia a creat disensiuni și discuții aprinse de-alungul istoriei creștine. Și mai crează, încă.
Deși subiectul este fluid și neclar în anumite aspecte, printre creștini s-au format tabere și poziții ferme baricadate cu texte biblice.
Pe de-o parte este tabăra celor mai permisivi, unul dintre exponenții ei de bază fiind Toma din Aquino ( Thomas Aquinas). Pentru el, mânia este o expresie naturală a pasiunilor umane, unul dintre răspunsurile noastre stârnite, activate de amenințări la adresa noastră sau a altora.
Cei care adoptă această perspectivă fac o distincție între mânia ca și pasiune – sentiment puternic care face parte din registrul emoțional normal al omului și mânia ca și viciu – mânie în formă excesivă, păcătoasă, direcționată greșit. (În limba română nu avem două cuvinte diferite, dar în limba engleză sunt două cuvinte care marchează această distincție: “anger” și “sloth”.)
Mânia este, pentru ei, un răspuns natural la nedreptate, este recunoașterea faptului că s-a făcut un rău și o nedreptate și acest lucru trebuie îndreptat, corectat. Mânia nu este doar un reflex de izbucnire față de o răutate sau o amenințare, ci un răspuns care urmărește corectarea nedreptății și menținerea dreptății. În acest fel, mânia este un instrument necesar al justiției pentru repararea nedreptăților și păstrarea ordinei sociale.
Modelul pentru mânia exprimată corect și bine direcționată este Isus Cristos care, ca și ființă umană, și-a exprimat toată gama de emoții umane (tristețe, mânie, bucurie) într-un mod nepăcătos, având un caracter impregnat de virtutea blândeții.
În cealaltă tabără sunt cei care consideră că mânia nu este niciodată justificată, eventual cu unele rare excepții. Ioan Casian, unul dintre susținătorii acestei poziții, se folosește de textul din Iacov 1:20 pentru a arăta că mânia noastră nu aduce rezultate sau consecințe în direcția neprihănirii lui Dumnezeu. Dragostea față de aproapele exclude orice mânie direcționată spre oameni. Te poți mânia, dacă chiar vrei, pe propriul tău păcat sau pe demonul care te ațâță la mânie.
Din perspectiva lor, mânia tulbură rațiunea până acolo că va deforma și corupe preocuparea noastră bună pentru dreptate față de alții, în ceva care va aduce servicii egoului nostru și multe pagube celorlalți. Părerea lor este că adevărata lepădare și moarte față de sine ar trebui să elimine orice formă de mânie din viața ucenicului lui Cristos!
În ambele tabere și poziții există adevăr și înțelepciune. Ambele sunt de acord că mânia trebuie direcționată împotriva păcatului și nu a păcătosului. Dar, într-o lume plină de ură și nedreptate, violență și cruzime, este greu de imaginat un răspuns adecvat care să nu aibă la bază mânia. Cu toate acestea oamenii mânioși, fără o curățire frecventă a motivațiilor și a metodelor lor, ajung să facă mai mult rău decât bine, chiar dacă au pornit cu dorința de a face bine.
Mânia este un sentiment complex pentru că operează cu binele și răul într-un cadru subiectiv: s-a făcut un rău, o nedreptate cuiva și se intervine în forță, pedepsindu-se răul, pentru restabilirea dreptații. Mânia cere un răspuns activ al forțelor binelui de a restaura dreptatea pentru cei năpăstuiți prin pedepsirea celor care abuzezează de forță.
Mânia cu sfârșitul în minte adică restaurarea dreptății în lumea nedreaptă, urmărirea cu asiduitate a binelui disciplinând forțele răului, este acceptabilă atâta vreme cât nu scapă de sub control și nu produce mai mult rău și mai multe păcate.
Dacă mânia poate fi sfântă sau sfințită prin a o direcționa spre scopuri nobile, ce țin de împărăția Lui și nu de a noastră, atunci ea poate face mult bine acestei lumi rănite și îndurerate, dar nu poate fi lăsată de una singură să hotărască în învălmășeala luptelor crâncene. Mânia are nevoie de virtute care s-o echilibreze, s-o îmblânzească sau chiar s-o anihileze, câteodată. Mânia fără blândețe este ca o furtună ce se transformă în uragan.
Furtuna udă pământul, uraganul udă și distruge.
Despre blândețe în postările următoare.
Preluat de pe www.pomulvietii.abcr.ro
- Vizualizări: 4405
- Export PDF: 2
- Comentarii: 6
- Gramatical corect
- Cu diacritice
- Conținut complet
Mania nu poate face mult bine, nu poate face nici macar un bine, intuneca mintea si intuneca lumina blanda si calauzirea Duhuli Sfant si trebuie anihilata nu cateodata, ci intotdeauna, exceptie facand atunci cand cunoscut fiind ca om al blandetii, se intampla odata la 5 ani sa te manii pe ceva catastrofal sau strigator la cer de nedrept, aceasta avand ca scop intoarcerea celui rau de la calea lui cea rea, situatie in care duhul blandetii ar fi fost neputincios, rarisime situatii si pe care doar Duhul lui Dumnezeu ti le poate descoperi si nici atunci nu mania in sine este folositoare ci scopul pentru care ar fi fost folosita.
Mat.5:22 Dar Eu vă spun că oricine se mânie pe fratele său va cădea sub pedeapsa judecăţii...
Efeseni 2:3 Între ei eram şi noi toţi odinioară, când trăiam în poftele firii noastre pământeşti... si eram din fire copii ai mâniei ca si ceilalti.
Pavel a recunoscut existența ei în viața sfinților din Efes și nu le-a pus interdicție, ci restricție însoțită de avertizare (Efeseni 4:26-27). El nu minimalizează pericolul mâniei și nici nu o încurajează, oferind scuze celor care se mânie, ci restrânge spațiul temporal de manifestare.
Pavel oferă un amendament pentru exprimarea mâniei, dar cu un termen de valabilitate scurt.
Eu văd aici înțelepciunea lui Dumnezeu care lasă loc pentru scoaterea la suprafață a mâniei, mai ales a celei reprimate, adică scoaterea ei la lumină - la soare, dar și că aceasta trebuie să urmeze "calea și ciclul" soarelui, dar cu un pas înaintea lui: mânia să dispară, să apună înainte să apună soarele!
1. Înțelegerea conceptului de dreptate, milă și har. Cărțile lui Philip Yancey sunt o bună resursă pentru familiarizarea cu aceste concepte. Tot în această categorie a dreptății, este critic în a putea face distincția între dreptatea personală și cea socială. Chiar dacă eu am iertat pe un răufăcător, legea civilă poate cere pedepsirea lui. Legea Vechiului Testament încuraja dreptatea dar, cu limitarea de rigoare: "dinte pentru dinte". Mânia și răzbunarea erau limitate, restricționate la limita pagubei create și nu mai mult! Legea talionului reglementa o proporționalitate între pagubă, ofensă și pedeapsă. Eventual erau cerințe pentru recompensarea celui păgubit. După cum se poate vedea aici suntem pe terenul minții, rațiunii (care poate înțelege, mai mult sau mai puțin distorsionat realitatea, funcție de exepriențele și mentorii pe care i-am avut).
Lucrurile se mai complică atunci când aducem în discuție următorul punct și anume:
2. Procesarea sănătoasă a emoțiilor. Aici am ajuns pe un teren "nisipos", pe care cei mai mulți bărbați se simt nesiguri (mamele și femeile știu de ce) și vor face orice să ajungă pe terenul "solid și stâncos" al minții. Pornind de la clasicul "bărbații nu plâng", putem înțelege că băieții și bărbații nu vor fi învățați să-și abordeze sănătos aspectele emoționale, ci vor apela la negare, reprimare sau exprimare grosolană. Deși avem îndemnul clar al lui Pavel "bucurați-vă cu cei ce se bucură, plângeți cu cei ce plâng", eu cunosc foarte puțini bărbați pocăiți care au în registrul vieții lor emoționale capacitatea de a baleia între cele două extreme de manifestări emoționale. Cei mai mulți bărbați sunt aplatizați emoțional și femeile se plâng de acest lucru. Nu ne putem ocupa în acest comentariu de acest subiect vast și necunoscut, dar recomand o carte buna pe această temă: "Făuritorii casniciei", de Larry Crabb
3. Înțelegerea și trăirea în tensiunea dinamică a paradoxurilor.
Paradoxul este o afirmație în care două adevăruri se "bat cap în cap", fără să se contrazică, rămânând adevărate simultan. Ex. "Cine-și va pierde viața, o va câștiga".
Copiii nu au capacitatea de opera cu adevăruri abstracte, ei operează cu adevăruri concrete.
Tot așa este și în cele spirituale: cei imaturi (pot avea 12, 25, 45 sau 65 de ani) nu pot înțelege decât lucrurile simple, pentru ei paradoxurile sunt imposibil de înțeles și de trăit.
Și subiectul mâniei are doza lui de paradox. De exemplu: "Cum să te mânii și să nu păcătuiești?".
Un răspuns simplu ar putea fi: "așa cum și Dumnezeu se mânie și nu păcătuiește"!
În lumina celor 3 aspecte menționate mai sus, reacția și atitudinea față de un politician corupt și lacom, a cărui fapte păcătoase lasă urme în viața celor nevinovați, poate varia de la un creștin la altul, funcție de maturitatea spirituală și chiar de poziția socială (iată un alt element important). Un creștin care lucrează în poliție, administrație publică sau domeniul judiciar abordează problema mâniei și dreptății, a corupției, ușor diferit de către ceilalți. Ei știu că sunt pârghii judiciare prin care nedreptatea și hoția pot fi demascate și oprite, ba chiar pedepsite. În acest sens, unii vor lupta și vor risca pentru dreptate socială, chiar dacă vor opera la nivel personal cu milă, iertare și har. Unii vor muri pentru dreptatea socială, în timp ce alții vor privi pasivi și resemnați. Și acesta este un lucru greu de acceptat și de integrat în viața creștină.
Deși cartea lui Larry Crabb "Făuritorii căsniciei" este destinată primar celor căsătoriți și consilierilor spirituali, nu am găsit o altă carte mai bună,tradusă în limba română, care să mă ajute în înțelegerea și descâlcirea lumii noastre emoționale. Nu este "lapte, ci hrană tare"! Conținutul trebuie "mestecat și digerat" bine pentru a putea fi asimilat în viață. Dacă ne poate recomanda cineva o altă resursă bună pentru maturizarea emoțională așteptăm cu încredere, răbdare și speranță.