Ce trebuie să facă poporul LUI până vine trezirea?
Autor: Marius Birgean  |  Album: Poporul LUI  |  Tematica: 2Cronici 7:14
Resursa adaugata de resursecrestine in 26/07/2013
    12345678910 10/10 X
Media 10 din 7 voturi

   Dacă ar fi să dăm crezare unuia din cântecele care se promovează astăzi în mediul evanghelic românesc și care este intitulat ”Trăim vremi de har ca Ilie”, am putea crede că România este în prim planul unei treziri spirituale de anvergură, una din ultimele revărsări de har înaintea revenirii Domnului nostru. Realitatea din păcate, în cea mai mare parte a ei, pare să indice altceva.

   Cu excepțiile de rigoare, și care mai degrabă întăresc regula decât o infirmă - acele oaze de viață duhovnicească unde Cuvântul încă își face lucrarea cu putere transformându-i deopotrivă pe pocăiți și pe cei dinafară, se pare că  Biserica lui Hristos “doarme în lumină, în timp ce lumea doarme în întuneric”. Faptul că biserica lui Hristos din România în cea mai mare parte are nevoie de trezire spirituală, este o realitate resimțită și de la amvon și din bancă.
   Unii creștini au devenit atât de mulțumiți cu creștinismul sub-normal care se vede-simte mai peste tot, încât au încetat să mai creadă într-o trezire spirituală, concretizată în convertiri autentice și împuternicirea Trupului lui Hristos pentru mărturie, încât au mai încetat să aștepte sau să creadă că un asemenea fenomen ar putea fi posibil în generația noastră. În  consecință, ei se mulțumesc cu zona de confort spiritual în care se află, crezând că simpla participare la serviciile bisericii din postura de spectator sau consumator religios este suficientă. Pe de altă parte, sunt acele suflete nobile care nădăjduiesc și tânjesc după înviorare în viețile lor și în jurul lor.
   Pe fondul acestor căutări, există pericolul amăgirii. Istoria bisericii, de demult și cea mai recentă este plină cu învățăminte în acest sens: tot felul de “mișcări” spirituale care au făcut paradă în numele trezirilor spirituale, dar au lăsat în urmă înșelăciune și dezastru spiritual. Să nu uităm că Diavolul este mare specialist în arta contrafacerilor spirituale și el va exploata la maximum sinceritatea lipsită de discernământ al acelora care doresc să vadă trezirea și sunt dispuși să se agațe de orice semnalmente, fără să se întrebe dacă acea mișcare este biblică, dacă învățătura este corectă, dacă roadele sunt, într-adevăr, de la Dumnezeu. Este oare de mirare faptul că între semnele premergătoare venirii Sale, amintite de Mântuitorul în discursul Său escatologic de pe Muntele Măslinilor (Matei 24-25), amăgirea spirituală ocupă capul listei? Matei 24:4-5 “Băgați de seamă să nu vă înșele cineva. Fiindcă vor veni mulți în Numele Meu și vor zice: „Eu sunt Hristosul!” Și vor înșela pe mulți.
   Astăzi, asistăm la o explozie de “ungere” și “unși” care pretind că vorbesc în Numele lui Hristos, apelează și la semne și minuni pentru a-și valida pretențiile, dar roadele lor indică cu totul altceva. Este oare de mirare că suflete sincere, dar amăgite îi urmează? Un cunoscut propovăduitor african al Evangheliei ~ Conrad Mbewe avertiza în legătură cu explozia unor forme extreme de carismatism african, spunând că ce se întâmplă acolo nu este decât un fals sincretism poleit cu terminologie creștină. (Cei care sunt fascinați de trezirile din Africa ar fi bine să ia aminte…)
   Ce este totuși de făcut până vine trezirea, dacă Domnul vrea să o trimită în mod suveran? În 1Samuel există o relatare interesantă despre o trezire care a survenit după aproximativ douăzeci de ani (1Samuel 7:2). Timp de aproximativ douăzeci de ani, Israel se afla sub apăsarea Filistenilor, cu moralul la pământ, timp în care relația cu Domnul a fost ignorată. Apoi, după douăzeci de ani, s-a întâmplat minunea: “toată casa lui Israel a plâns după Domnul” (7:2b). Urmează, așa cum știm, pocăința națională de la Mițpa, urmată de o mare izbăvire care a fost apoi marcată prin piatra de aducere aminte dintre Mițpa și Sen » Eben Ezer (v.12).
   Cum s-a produs minunea? Cum a fost posibil ca, dintr-o dată, poporului să i se facă dor de Dumnezeul lor? Nu găsim nici o explicație decât acțiunea suverană și îndurătoare a lui Dumnezeu care și-a adus aminte de suferințele poporului Său.
   Și totuși… rămâne ceva de lămurit: ce au făcut cei neprihăniți în această perioadă? Samuel? Dar Eleazar, fiul lui Abinadab, chemat să păzească chivotul Domnului? (7:1) Un singur lucru: au fost credincioși în lucrul care li s-a încredințat.
   Pentru Eleazar - să păzească chivotul; să îl șteargă de praf, să stea zi și noapte de gardă în fața unei cutii de lemn, în timp ce tovarășii lui de joacă erau afară și își petreceau vremea în  cu totul alt mod. Pentru Samuel - credincioșie în slujba de judecător; în mijlocirea în rugăciune pentru popor. Cert este faptul că atunci când a venit trezirea, Samuel era pregătit - știa ce să facă.
   Nu cumva, principiul rămâne valabil și pentru noi? Până când Domnul, în mod suveran, alege să trimită trezirea, suntem noi credincioși în lucrul încredințat? Poate lucrul acela pare extrem de nesemnificativ (“să ștergi praful de pe chivot”), dar în economia divină este important.
   La vremea Lui și în modul în care Îi va face plăcere, Dumnezeu Își va glorifica Numele și va înălța gloria Persoanei și lucrării Fiului Său, prin puterea Duhului Sfânt.

   Vei fi gata și vei știi ce să faci atunci?
   Pentru că acum, departe de privirile lumii, dar în prim planul atenției Tatălui care vede în ascuns, îți împlinești cu credincioșie chemarea la care te-a chemat?
 

Dar de crestinii ceilalti, ce se poate zice? Daca ceilalti sunt miezul problemei? CEILALTI, nu cei care au renuntat sa mai spere, nu cei care mai spera inca, ci CEILALTI; nu cei care se confrunta cu pericolul amagirii, nu cei care dorm in lumina, CEILALTI. Va intrebati care ceilalti? Mai intai haideti sa vorbim despre cei care nu sunt CEILALTI. Cele zece fecioare au adormit, dar jumatate au fost intelepte. Amagitori sunt multi, dar oile Lui asculta glasul Lui si merg dupa El; nu merg deloc dupa un strain, ci fug de el, pentru ca nu cunosc glasul strainilor(Ioan 10:4-5). Dragostea nadajduieste totul: cine-L iubeste pe Dumnezeu nu poate sa nu mai nadajduiasca, de cate ori va cadea, de atatea ori se va si ridica si inca o data in plus, iar nadejdea va reveni de fiecare data si mai puternica. CEILALTI !!! Nu stiu daca prindeti tonul disperat cu care eu rostesc acest “CEILALTI”. Cei care niciodata nu si-au pierdut nadejdea…pentru ca n-au avut-o. Cei care nu dorm in lumina…ca niciodata nu s-au trezit din intuneric pentru ca apoi sa adoarma in lumina. Cei care nu sunt amagiti…ca niciodata n-au cautat. Acestia sunt cei care dorm in zona lor de confort religios: pentru ca n-au pierdut nimic pentru care sa se framante si sa se trezeasca din somn. Noi, cei care scriem pe aceste saituri , ne scriem unii altora si sunt convinsa ca cei care chiar ar trebui sa citeasca nu o fac pentru ca nu-i intereseaza nimic. Sau, ii intereseaza poate sa-si linisteasca constiinta cu un mers la biserica, sau sa inchida gura parintilor cu un botez despre care nu au inteles nimic de fapt. Sunt pline bisericile de acesti CEILALTI. Sa avansam un procent, sa zicem 30%. Daca 30% din biserica fac parte din categoria numita CEILALTI atunci biserica este pe moarte. Poate sa-I mearga numele ca traieste, dar e moarta. De ce? Daca tu ai avea corpul cuprins de cancer in proportie de 30% ai fi mort, si cred ca ar ajunge si mult mai putin. Acesti CEILALTI …ce sa zici despre ei? Ar trebui ca fiecare sa priveasca in stanga si in dreapta lui sa vada alaturi de cine se duce la razboi. Si daca, precum Ilie altadata, te-ai ascuns in pestera ta, Dumnezeu te va gasi si acolo. Si daca te vezi singur, spune-I lui Dumnezeu, intocmai ca Ilie. Si ce o sa-ti zica Dumenzeu? O sa-ti zica ca nu esti singurul, si ca mai sunt si altii ca tine, care nu si-au plecat genunchii inaintea lui Baal. Si cand o sa-I spui lui Dumnezeu :”Doame sti ca sunt singur si ca n-am pe nimeni!” El o sa-ti raspunda: “Ma ai pe Mine!”
Adăugat în 30/07/2013 de Teodorax36
Pacea Domnului Isus. Citind cele de mai sus,cat si "comentariu",nu prea mai ai ce spune si adauga,parca s-au spus toate.Esti pus in fata realitatii,realitate cruda,dura,sumbra,dar adevarata.Deci ce este de facut? Fiecare "crestin" sincer si autentic stie in dreptul lui ce este de facut,deci sa faca!Credinciosi in lucru si in locul care li s-au incredintat,statornici.In acest "crestinism teoretic" al zilelor noastre asta ne ramane de facut,dar asta no o mai facem,asta lipseste.Teoria o stim cu totii,practica...."toata casa lui Israel a plans dupa Domnul"...tu,eu,noi,bisericile noastre,pastorii nostri,poporul,tarile noastre,de cand nu am mai plans.... "dupa Domnul"?...Se vede de cand.Fie ca Bunul Dumnezeu sa mai aibe inca mila si rabdare cu noi toti,poate ne vom trezi totusi.
Adăugat în 31/07/2013 de statornicul
In concluzie, trebuie sa plangem dupa Domnul si dupa sfintenia Lui cu lacrimile pocaintei adevarate! Si atunci va veni trezirea!
Adăugat în 17/08/2013 de loredanam
Statistici
  • Vizualizări: 3432
  • Export PDF: 3
  • Favorită: 1
  • Comentarii: 3
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni