Resursa adaugata de resursecrestine in 02/09/2015
În zonele afluente, bisericile se lăfăie în lux și nu există pofte pe care să nu și le satisfacă. Sunt pline de un complex de superioritate față de bisericile din provinciile sărace și propovăduiesc mediocritatea spirituală drept una din marile virtuți. Ele se feresc de “extremism“, ajungând să disprețuiască pe cei ce sunt “în flăcări“ pentru Domnul. În ochii lor, în optica lor, nesănătosul a ajuns sănătos, iar sănătosul este bănuit de boală. În loc să-și vadă goliciunea formelor, ei au ajuns să se laude cu tot felul de procesiuni și festivaluri religioase.
Nu-i de mirare că unele biserici nu mai sunt “ale Domnului“, ci au încăput pe mâna unor oameni mândrii, orgolioși și închipuiți, care se poartă asemenea unor “dictatori“, izolâdu-se de celelalte biserici și “excluzându-i“ pe cei ce îndrăznesc să aibă o părere deosebită de a lor.
Se tolerează trăirea în păcat, se întreține ura, conflictele personale sunt ridicate la rang de “luptă pentru adevăr“, se înnobilează disprețul, a dispărut îngăduința față de cel mai slab și dorința de a ridica pe cei căzuți.
Nimeni nu vorbește despre ce fel de închinare este plăcută Domnului! Nimeni nu reglementează problema muzicii din biserici!
Imitând lumea din jur, creștinii au ajuns să se dea în judecată unii pe alții. Ei refuză formele de arbitrare din biserică și se duc să se bălăcărească unii pe alții pe la tribunalele celor necredincioși, spre distracția și câștigul avocaților din lume.
Până și cei de la vârf sunt compromiși. Sectarismul și separarea dintre biserici a ajuns la culme. Fiecare susține că este singurul care are dreptate, că numai el deține adevărul, inventând astfel o clauză în care ura este justificată: deosebirile “doctrinare“!
Până și cei mai binecuvântați exponenți ai creștinismului se complac în situații discutabile. Ei adună sume mari de bani, cică “pentru cei săraci“, distribuindu-le apoi dintr-o parte în alta și riscând astfel să fie bănuiți de însușire necinstită de fonduri. Te și miri de unde au ei banii cu care călătoresc aproape pe toată fața pământului, în timp ce alții mor de foame și n-au cu ce să se îmbrace… Nu mai poți avea încredere în nimeni. Trăim într-un climat de totală suspiciune și fiecare îl bănuiește pe celălalt de ceva rău, de o “conspirație“ ocultă. Cei de “la centru“ au ajuns să ceară copii după scrisorile celor din teritoriu și le suspectează corespondența.
Unde se va ajunge, fraților? Ce șanse are un astfel de creștinism să mai câștige suflete pentru Hristos? Nu-i de mirare că ne disprețuiește lumea. Ar fi mai bine dacă am ieși din bisericile organizate și fiecare s-ar strădui să “umble cu Domnul“, așa cum îi dictează propria conștiință luminată de Biblie. Dacă o ținem tot așa, dacă nu se întâmplă ceva fundamental, credința va dispare în generația următoare.
Dar când va veni Fiul omului, va găsi El credinţă pe pământ? ‹‹‹ Luca 18 : 8
- Vizualizări: 3598
- Export PDF: 2
- Favorită: 2
- Comentarii: 5
- Gramatical corect
- Cu diacritice
- Conținut complet
George Cornici/2 Sept. 2015
Se pare că ați fost în biserica noastră înainte de a scrie "Starea jalnică a bisericilor".
Eu fac parte dintr-o astfel de biserică, de aceea am și putut scrie cu ajutorul Bunului Dumnezeu
o astfel de poezie care pare a fi și ultimul strigăt în noaptea trădării Lui Dumnezeu.
E bine oare să tăcem ?
E bine oare să tăcem, să ne prefacem azi că totu-i bine-n Casa Ta ?
Să ne prefacem azi că nu vedem păcatul ce-i pus la loc de cinste și onoare?
Să ne prefacem azi că nu-i vedem pe cei ce-aduc și fac păcate-n Casa Ta ?
De la preoți la păstori, toți sunt lacomi după scaune, după slavă și onoare,
Când răul e numit azi bine și binele-i numit azi rău, e bine oare să tăcem?
Ne iartă azi te rog tăcerea, tăcerea ce-a ținut atât de mult, ne iartă Doamne.
De ce-am tăcut, de ce tăcem, n-avem curaj, n-avem putere, de ce tăcem?
N-avem putere să-nfruntăm astăzi pe oameni, de nu-i credință nu-i putere.
De la preoți, la păstori și până la cei mici, toți jură strâmb, înșeală, mint,
Aduc azi foc străin la Tine-n Casă pe altare, slujesc cu-atâta nepăsare,
De Tine frică nu mai au și de rușine au uitat, sunt toți o apă și-un pămînt,
N-avem frică și rușine-n Casa Ta, deaceea astăzi nu-i iubire, nu-i iertare.
S-a ajuns sluga stăpân și-a uitat de Tine Doamne, au uitat de legământ,
Au uitat cine-i stăpânul, de iubit nu mai iubesc și-azi pe nimeni nu mai iartă,
N-au rușine și n-au frică, astăzi spânzură și taie, iar de Tine nu le pasă,
Au uitat de-a Ta iertare, au uitat de-a Ta iubire, iartă-i Doamne și ne iartă.
Aproape că nimica astăzi nu-i păcat în Casa Ta, îngăduim păcatul singuri,
Ne facem azi că nu vedem păcatul și nici pe cei ce-l fac sau îl aduc în Casa Ta,
“Nu vrem să supărăm pe nimeni” spun păstorii, „că pleacă și rămânem singuri”
„S-o lăsăm un pic mai moale cu păcatul”, mai spun preoții și păstori-n Casa Ta,
„De n-o lăsăm mai moale cu păcatul, turma o vom pierde și-om rămâne singuri”
Mai spun azi slujitorii Tăi, cei puși să-Ți poarte oile și turma la izvoare și pășune.
Ne-ai spus Tu mai de mult și azi ne spui din nou la toți, la cel mic și la cel mare,
“ Blestemat să fie omul, cel ce face-a Mea lucrare, nebăgându-Mă în seamă ” !
E mare foame-n turma Ta Isuse, după cuvânt adevărat, după pășune verde,
E mare sete-n turma ta Isuse, după cuvânt și adevăr, după izvoare de viață,
Îți suferă azi turma, nu-i adăpată la izvoare, nu paște la pășuni de iarbă verde.
E-n strâmtorări și prigoniri, batjocuri, din partea celor puși ca să-Ți slujească,
Ei, niciodată n-au slujit la nimeni până astăzi, sunt meșteri doar din vorbe.
Te-am scos afară astăzi Doamne din biserici cu-a noastră nesimțire, răutate,
De vrei ca să-I slujești mai mult Lui Dumnezeu, de vezi ce astăzi nu se vede,
Ești prigonit, batjocorit și alungat de ai tăi frați ce-ar trebui ca să-ți slujească.
E bine oare să tăcem, să ne prefacem azi că totu-i bine-n Casa Ta ?
Să ne prefacem azi că nu vedem păcatu-n Casa Ta, e bine oare să tăcem ?
Să ne prefacem azi că nu-i vedem pe cei ce-aduc și fac păcate-n Casa Ta ?
Când răul e numit azi bine și binele-i numit azi rău, e bine oare să tăcem ?
Ne iartă azi te rog tăcerea, tăcerea ce-a ținut atât de mult, ne iartă Doamne,
Învață-ne te rog de azi tăcerea Ta, când și unde va trebui noi să tăcem,
Învață-ne te rog de azi vorbirea Ta, vorba și vorbirea de la Tine Doamne,
Tu, ai tăcut și ai vorbit când trebuia, învață-ne de azi pe noi la fel să facem.