Furtuna...
Autor: Alexandrina Tulics  |  Album: Anotimpuri  |  Tematica: Dragoste - prietenie
Resursa adaugata de sanda_tulics in 13/12/2013
    12345678910 10/10 X
Media 10 din 4 voturi
Furtuna...

      Furtuna

... porniseră-mpreună pe o zi călduroasă, plină de soare, bucurie, şi multe  şi-au spus, făcând timpul să treacă aşa uşor...

   S-au oprit să  mănânce la umbra unui nuc, povestindu-şi din copilărie şi din viaţa imediat apropiată, tot felul de întâmplări pe care le ştiau din plimbările lor... de-atâtea ori în drumul spre vie... Dar totuşi, când una din ele începea a povesti o întâmplare ce se cunoştea, celaltă, o urmărea cu atenţia celui care pentru prima dată asculta ceea ce i se istoriseşte. Se bucurau împreună de  fructele pomilor copţi, îşi făceau planuri să le conserve pentru iarnă, să le trimită şi celorlalţi fraţi, surori de la oraş...

   Ce mai! O părtăşie minunată se închegase între ele, mai ales atunci când împreună Îl chemau pe Cel care le dăruise... Viaţa. Se priveau în ochii plânşi  de bucurie  şi cuvintele nu le erau suficiente să-L mărească pe Domnul... Prietenul, Doctorul şi Salvatorul lor. Împărţeau binele împreună, se bucurau de roada darurilor cerurilor şi aşa, nu ştiau când trece vremea...

   Astăzi... ca şi  altă dată, mergeau agale, se bucurau de tot ce priveau, se minunau de frumos, zâmbeau, şi-L  lăudau pe Domnul...

   Era aproape de apus când... dintr-o dată, o furtună, le prinse şi, fără milă, arunca  prin  aer, în ele, vârtejuri de frunze moarte, nisip în ochi, bucăţi de crengi din pomii uscaţi... le loveau feţele şi ele... se strigau una pe cealaltă, dar, ... furia furtunii nu le permitea să se apropie, căci era tare dezlănţuită...

   Într-un târziu... când soarele ieşea biruitor peste norul furios, ele se-mbrăţişau, iar cea mai lovită, pe faţa căreia ii curgea sânge {fără să ştie} o mângâia, o liniştea, pe prietena şi sora  ei, cu  cuvinte din Cartea Iubirii...

   Gata, gata! A fost doar un... nor, o răzbunare a unui nor pe dragostea noastră... şi plângând de fericire, se strânseră în braţe, povestind din bucuriile trecute, ca şi altădată.

   Nu le păsa de zgârieturi, de  praful din ochi, de hainele rupte... zâmbeau şi făceau haz ca de o întâmplare... pe care, nu ele au trăit-o...

                 Alexandrina Tulics



...pentru mine acest text ramine viu ...
Adăugat în 03/02/2014 de sanda_tulics
Citind şi recitind, gândurile mi s-au îndreptat spre fascinanta Călătorie a creştinului ... eseul metaforic prin excelenţă, ne cercetează şi ne "încreţeşte frunţile"... mă face să respir adânc... căci, numai Domnul ştie de câte ori poate, am fost pe rând, fie una, fie cealaltă... sigur căci oricare din trăiri, rămâne vie, de aceea şi sora Sanda ne lasă un scurt mesaj însă plin de simţăminte... învăţătura este totuşi clară: copiii Domnului, trebuie să ierte, să iubească sincer şi dezinteresat, să fie un model asemănător Prietenului, Doctorului, Salvatorului, lor. Fiţi binecuvântată.
Adăugat în 04/02/2014 de floridinmaracineni
Fi binecuvintata sora Florica Ficard !
Ai descoperit ''sufletul''acestui eseu...
Adăugat în 04/02/2014 de sanda_tulics
Statistici
  • Vizualizări: 1341
  • Comentarii: 3
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni