Într-o zi, un tâmplar se plimba cu prietenul său pe lângă marginea pădurii din satul în care locuia.

   Era un prieten pe care nu îl mai văzuse demult, iar acum după ce şi-au depănat amintirile din tinereţe, au ieşit puţin la aer proaspăt de pădure, numai nimerit pentru o după amiază fierbinte de vară. În trecerea lor pe lângă pădure, la un moment dat, tâmplarul s-a oprit şi privea fix un stejar nu prea departe de ei.

   Prietenul său, mirat, l-a întrebat de ce îl priveşte aşa de fix?

   Tâmplarul i-a răspuns entuziasmat...

   -Vezi tu această mobilă de dormitor?

   Mirat  încă odată, prietenul tâmplarului i-a răspuns că nu vede decât un stejar... Exact, i-a răspuns tâmplarul, tu vezi doar atât, eu văd în viitor pentru că eu creez.

   Această idee am preluat-o de la fierarul satului când a venit la mine în atelierul de tâmplărie pentru o coadă de ciocan; fierarul acesta era creştin.

   Şi tot aşa, fierarul s-a uitat la o grămadă de fier aruncat prin colţurile tâmplăriei, şi mi-a spus de ce am aruncat un cuier atât de frumos la gunoi? La care, eu am răspuns că nu era nici un cuier acolo doar resturi de fier ruginit;  atunci ,el mi-a spus că eu văd doar atât, dar că el vede în viitor pentru căci, creează...

   Şi mi-a spus apoi cum Dumnezeu, a spus către îngerii care stăteau gata să ne arunce la gunoi  pentru că eram foarte păcătoşi:

   Cum puteţi să aruncaţi pe aceşti sfinţi la groapa de gunoi? Îngerii miraţi au spus : sfinţi? Dar uite, doar o grămadă de păcătoşi...

   Voi da, vedeţi o grămadă de păcătoşi dar Eu văd în viitor pentru că Eu creez... 

   Acest fel de a vedea lucrurile - a spus tâmplarul prietenului său, - m-a făcut să meditez la viaţa mea, dacă eu pot face dintr-un pom un scaun sau un dulap, şi fierarul dintr-o grămadă de fier nefolositor un cuier sau o poartă, cu cat mai mult Creatorul poate face din mine, un păcătos pierdut, un sfânt!? 

   Tot ceea ce are nevoie este materialul.