Pe câmpul din faţa casei mele am găsit o monedă de zece bani. Era pierdută prin iarba, la câţiva centimetrii de cărare. Ştiu că sunt multe şanse să o fi pierdut chiar eu în plimbări făcute mai mult silită decât de plăcere la magazin.

 Eu obişnuiesc să beau cafea de dimineaţă, nu în fiecare zi dar ziua în care am mărunţiş e o zi binecuvântată. Pe holul şcolii, aproape de intrare tronează pironit de perete aparatul de cafea (care s-a defectat de două ori anul trecut şi a fost un eveniment trist). De dimineaţă, cu ochii sclipind am scos din buzunarul exterior al ghiozdanului meu, o monedă de cincizeci de bani şi cinci monede de zece bani.        

Când am văzut moneda de zece bani pierdută prin iarbă, m-am gândit preţ de câteva secunde dacă să mă aplec ori nu. Atunci mi-a răsunat în minte ‚Care este de fapt valoarea lui Zece Bani?’. Dacă într-una din dimineţi s-ar întâmpla să nu fi numărat corect în seara precedentă şi aş avea de fapt doar o monedă de cincizeci de bani şi patru monede de zece bani, eu nu aş putea să îmi iau cafeaua, ca mai apoi să o beau. Probabil cu disperare aş privi în jur la ceilalţi colegi, implorând după ce? Zece bani. A se înţelege că îmi place foarte mult cafeaua.

Probabil cunoaşteţi pilda talanţilor, dacă nu, vă zic eu.

* Şi mai este ca un om care, plecând departe, şi-a chemat slugile şi le-a dat pe mână avuţia sa. Unuia i-a dat cinci talanţi, altuia doi, altuia unul, fiecăruia după puterea lui şi a plecat. Îndată, mergând, cel ce luase cinci talanţi a lucrat cu ei şi a câştigat alţi cinci talanţi. De asemenea şi cel cu doi a câştigat alţi doi. Iar cel ce luase un talant s-a dus, a săpat o groapă în pământ şi a ascuns argintul stăpânului său. După multă vreme a venit şi stăpânul acelor slugi şi a făcut socoteala cu ele. Şi apropiindu-se cel care luase cinci talanţi, a adus alţi cinci talanţi, zicând: Doamne, cinci talanţi mi-ai dat, iată alţi cinci talanţi am câştigat cu ei. Zis-a lui stăpânul: Bine, slugă bună şi credincioasă, peste puţine ai fost credincioasă, peste multe te voi pune; intră întru bucuria domnului tău. Apropiindu-se şi cel cu doi talanţi, a zis: Doamne, doi talanţi mi-ai dat, iată alţi doi talanţi am câştigat cu ei. Zis-a lui stăpânul: Bine, slugă bună şi credincioasă, peste puţine ai fost credincioasă, peste multe te voi pune; intră întru bucuria domnului tău. Apropiindu-se apoi şi cel care primise un talant, a zis: Doamne, te-am ştiut că eşti om aspru, care seceri unde n-ai semănat şi aduni de unde n-ai împrăştiat. Şi temându-mă, m-am dus de am ascuns talantul tău în pământ; iată ai ce este al tău. Şi răspunzând stăpânul său i-a zis: Slugă vicleană şi leneşă, ştiai că secer de unde n-am semănat şi adun de unde n-am împrăştiat? Se cuvenea deci ca tu să pui banii mei la zarafi, şi eu, venind, aş fi luat ce este al meu cu dobândă. Luaţi deci de la el talantul şi daţi-l celui ce are zece talanţi. Căci tot celui ce are i se va da şi-i va prisosi, iar de la cel ce n-are şi ce are i se va lua. Iar pe sluga netrebnică aruncaţi-o întru întunericul cel mai din afară. Acolo va fi plângerea şi scrâşnirea dinţilor.* Matei 25:14-30

În biserică se face o lucrare, sper eu că lucrarea Domnului. Iar rezultatul lucrării, sunt ceea ce câştigăm în urma ‚punerii în negoţ’ a propriilor talanti. Evident că talantul este folosit ca simbol în această pildă, simbolizează darurile lui Dumnezeu, daruri ale Duhului Sfânt, dar şi talente; talentul de a cânta frumos, talentul de a recita poezii. Dar pe lângă aceste daruri pe care omul le pune în folos în biserică, mai sunt şi alte daruri, mai puţin lăudate ce este drept, însă tocmai fiindcă nu sunt lăudate de către oameni, răsplata vine din partea lui Dumnezeu. A nu se înţelege că Dumnezeu nu răsplăteşte pe cei ce au darurile Duhului Sfânt şi le pun în folosul Lui, ori pe aceia care Îl laudă în chip minunat. Dar există oameni care fac lucruri doar de dragul de a le face, le fac din suflet, le fac în taină. Unul din darurile Duhului Sfânt este darul de vindecare, care se aplică în cazul bolilor trupeşti, şi Lăudat să fie Domnul pentru acesta însă uneori nu doar trupul are nevoie de doctor. Dumnezeu în mila Lui S-a îngrijit ca să ridice în taină printre noi oameni care vindecă sufletul, acel gen de om care spune cuvântul potrivit la momentul potrivit, acel om ce te bâzâie timp de cinci minute ca să îi spui ceea ce te apasă ca mai apoi să te înconjoare cu o dragoste imensă, să te încurajeze prin Cuvântul Domnului.

Putem privi pe omul ce încă trăieşte după pornirile firii ca pe o bucată (fragedă ce-i drept) de carne. Aceasta are grăsime pe alocuri, vene, sânge, oase şi nu e îngrijită în niciun fel. Iar creştinul adevărat, născut din nou, botezat cu Duhul Sfânt e o friptură delicioasă. Acesta la rândul lui, a fost cândva o bucată de carne crudă, asimetrică, plină de grăsime, sânge, fragmente de oase.

Pentru ca omul ce nu e încă născut din nou, să aibă parte de trezire, să treacă prin procesul de conştientizare, are nevoie să treacă prin ‚mâinile’ celui cu cinci talanţi, celui cu doi talanţi, şi celui cu un talant, dar înainte de toate, prin mâinile Lui Dumnezeu. În pilda talanţilor nu spune dacă cei ce au primit talanţi au mers toţi în acelaşi loc, nu spune că şi-ar fi pus talanţii la un loc şi astfel, cred eu, ar fi avut parte de un câştig cu mult mai mare. Împreună ar fi avut opt talanţi, iar cum fiecare au obţinut a câştigat cât a pus, împreună ar fi câştigat şaisprezece talanţi, iar astfel, cel cu un talant, ar fi câştigat încă unul.

Am auzit într-o predică de un spirit competitiv negativ prezent în biserici. ‚Ce, el cântă bine, nu, eu cânt mai bine.’, ‚Ce, el predică bine, nu, uite viaţa lui personală e dezorganizată pe când eu am viaţa pusă la punct.’. În biserică, pentru a reuşi să convertim oamenii, talanţii nostri trebuie puşi la un loc, şi să nu mai existe ‚câştigul meu personal;’ ci, câştigul Lui Dumnezeu. Nu mai există cei cinci talanti ai mei pe care i-am câştigat pe lângă cei cinci pe care i-am primit iniţial, ci există ceea ce am câştigat alături de fraţii şi surorile mele, când ne-am pus în folosul Lui Dumnezeu împreună valorile, fără a aştepta ca la final, când inventarul e efectuat să avem pretenţia ca să existe menţionarea: Din cei şaisprezece talanti, zece aparţin fratelui X. De ce? Fiindcă intervine mândria.

Omul care nu e încă născut din nou, are nevoie să audă predica celui ce are doi talanţi, ca mai apoi să fie mişcat de sfinţenia în care îşi trăieşte viaţa cel ce are trei talanţi, trebuie să fie întărit prin prorocia fratelui ce are patru talanţi, ca mai apoi, în ziua necazului cel ce are un talant, să îi arate că în Dumnezeu există mângâiere şi scăpare. Lucrarea lui Dumnezeu poate fi efectuată corect doar dacă, un număr de talanţi e pus în negoţ, iar cei ce îi au, renunţă la drepturile lor asupra talanţilor, la dreptul asupra profitului, şi cad de acord într-un contract nescris ca Singurul care va profită de pe urma investiţiei lor să fie Cel ce are şi drepturile de autor asupra vieţii lor, şi a ceea ce e pus în ei. Dacă mai există vreo urmă de îndoială, mă refer la Dumnezeu.           

Trecând din mână în mână, bucata aceea de carne e spălată de sânge (de comportamentul lumesc), este dezosat (eliberat de vicii), este eliminată de grăsime (este eliminat sinele), este bătut cu ciocanul pentru a fi uniformă (se produce naşterea din nou) iar mai apoi condimentat (primeşte la rândului lui talant/ţi) şi apoi e pus în tigaie (este pus în biserică, ca să îşi pună la rândul lui talanţii primiţi în negoţ alături de fraţii şi surorile care au fost un sprijin), iar din tigaie e pus în farfurie (lăsat în lume, fiindcă omul nu poate trăi doar în biserică; în lume, el, la rândul lui are obligaţia ca atât prin comportamentul lui schimbat şi viaţa lui schimbată să proclame Numele Lui Dumnezeu).

Este foarte important ca lucrarea pe care o facem, să nu fie a noastră, să fie a Domnului spre zidirea bisericii. E foarte important să ne bucurăm împreună de ceea ce reuşim tot împreună.

Dumnezeu să vă dea înţelepciune să reuşiţi să lucraţi împreună spre zidirea bisericii.

http://rulerofmyheart.wordpress.com