baruch hu = binecuvântat fie El
Şi m-am apropiat de HaShem în grabă, baruch hu, căci descoperisem în mintea mea, aşezat la o înălţime considerabilă un izvor din care curgea o apă nespus de amară. Iar revărsarea acestui izvor a format un râu din care nu puteam să beau căci...
4/20/2012 1:13:55 Sincer, credeam că are să treacă ceva timp până să aștern un alt rând înregistrat în categoria Pagină de Jurnal… Asta, după ce am scris ieri... Tot ieri, nici când m-am pus în pat pentru a dormi...
4/19/2012 1:20:51 Urcând în autobuzul care de mai mult de jumătate de an mă duce la seriviciu, dintr-o neglijenţă fără scuză, mi-am rupt căştile. Gândul că nu am să pot asculta Biblia, ori, Hillsong sau pe Paul Washer mi-a stricat ziua… Ajungând...
Eram în misiune cu studenţii. La un moment dat unul:
- Frate profesor, putem juca cărţi?
Eu, crezînd că-i arde de glumă….
- Da, sigur, dar să fie cu specific…. puteţi juca numai jocuri cu aplicaţie la meseria noastră… “Cruce”, “Popa...
La începutul lunii noiembrie auzind câțiva din colegii mei mai glumeți de felul lor cântând colinde mi-am amintit: Crăciunul se apropie. Lucrând de trei luni şi ceva, prima mea slujbă şi fiind binecuvântată cu o plată zic eu substanțială, îmi...
Dacă doreşti să te pocăieşti am un singur, simplu sfat: în biserică, nu te uita nici în dreapta, nici în stânga ci uită-te în sus. Nu te considera singur bun fiindcă tu ştii ce fac alţii din biserica ta şi păcatele lor sunt mai mari decât ale tale.Pocăinţa este deseori...
”Pentru cine?”ori, pentru ce? Ce anume? Pentru ce atâta efort, pentru cine? Azi în drum spre casă mă gândeam că sunt egoistă, vreau un cămin dar nu aş putea suporta eşecul unei căsnicii, vreau zâmbetul unui copil dar îmi e frică să nu îl cresc pe o cale...
Sunt încăpăţânată, răutâcioasă, înşelătoare, maliţioasă, rău întenţionată, egoistă, egocentrică, arogantă, descompusă din punct de vedere moral, îmi e teamă de întuneric când...
Într-o zi o casă în care Isus poposise de-o vreme bună luase foc. Acesta ieşi afară pentru a căuta gazda care dispăru în dimineaţa aceleeaşi zile. Căuta în apropierea casei, strigă gazda pe nume în timp ce proprii lui slujitori încercau să stingă...
Din timp în timp, distras fiind de propria suferinţă se prea poate să devi omul care nu ia la cunoştinţă faptul că Isus îi este alături în încercare, în pofida tuturor lucrurilor. Înainte de a muri, pe cruce fiind, Isus a dialogat cu un om păcătos. Din relatările biblice...
Un rezumat al învăţăturii prezentate mai jos:
1. Fiţi atenţia la ceea ce priviţi şi ascultaţi, s-ar putea să nu vă daţi seama însă datorită muzicii şi filmelor pe care le vedeţi, poftele firii s-ar putea să vă cucerească. Ştiu că mulţi spun şi cred că...
Pentru varianta audio a acestui eseu, accesati http://www.youtube.com/watch?v=H07G5P7clNI’’Dar nu te iubesc, ce, ţi-am zis eu că Te iubesc?’’ Dacă ar fi să mizez pe faptul că Tu nu mi-ai spune...
Matei 5:11Ferice va fi de voi când, din pricina Mea, oamenii vă vor ocărî, vă vor prigoni şi vor spune tot felul de lucruri rele şi neadevărate împotriva voastră!