Domnul meu e un Tată bun

‘Nu vă înjugaţi la un jug nepotrivit cu cei necredincioşi. Căci ce legătură este între neprihănire şi fărădelege? Sau cum poate sta împreună lumina cu întunerecul?’ (2 Corinteni 6:14)

                Cât de mult îmi doresc să îmi fi scris cineva pe o hârtie asta, şi dacă m-aş fi încăpăţânat în neascultarea mea, să mă oblige să o mănânc, şi asta până aş fi priceput.

. Am făcut greşeala de a începe o prietenie cu un băiat nepocăit, confesiunea lui religioasă nu contează, însă nu era pocăit. Iar această prietenie s-a încheiat de curând, şi în ciuda faptului că, în conformitate cu situaţia ar fi trebuit să fiu foarte mâhnită, eram în culmea fericirii. Domnul mi-a oferit pace, aproape că puteam să zbor.

Urma să merg la o întrunire de tineret, iar eu, într-o râvnă pe care nu o mai simţisem până atunci, mă vedeam în biserică mărturisind eliberarea. În ziua următoare am văzut anunţul despre concursul de eseuri, şi am simţit în inima mea că Dumnezeu mă călăuzea şi că vroia să fac această mărturisire.

Văd că tinerii şi tinerele din ziua de astăzi sunt din ce în ce mai tentaţi să înceapă prietenii cu băieţi şi fete nepocăiţi, iar eu am fost una dintre aceste persoane. Ştie Dumnezeu cât de mult regret prietenia în sine, dar şi faptul că a fost cu un băiat nepocăit.

Cunosc însă un băiat pocăit, şi a împlinit optsprezece ani de ceva timp, şi până la această vârstă nu a sărutat şi nu a ţinut o fată de mână. I-am zis zilele acestea tânărului pocăit, după ce i-am spus că am încheiat prietenia, că cea care o să îi fie soţie o să îl aprecieze foarte mult (îl invidiam pentru curăţia cu care se păstra). Fetele pot înţelege asta mai bine, în special fiindcă sunt mai romantice de felul lor, dar imaginaţi-vă ca soţul vostru să nu fi sărutat ori atins altă fată, iar acum imaginaţi-vă cu ce respect şi sfinţenie s-ar purta cu voi, ştiind că voi sunteţi o bijuterie frumoasă care nu a mai fost ţinută în palme de altcineva, el ar fi bijutierul care ar reuşi să vă aprecieze adevărata valoare. Iar pentru a găsi pe cineva care să vă aprecieze, să nu fi trecut prin alte câteva mâini, care după inspecţie, să vă fi lepădat dezamăgiţi.

Spuneam mai sus faptul că regret prietenia în sine, tocmai fiindcă acum, îmi doresc atât de mult să fiu ca amicul meu, chiar dacă poate în zilele acestea o sărutare şi o ţinere de mână par banale, totuşi, ‘’Nu ştiţi că trupul vostru este Templul Duhului Sfânt, care locuieşte în voi, şi pe care L-aţi primit de la Dumnezeu? Şi că voi nu sunteţi ai vostri?’’ (1 Corinteni 6:19). Bineînteles că acum se ridică întrebarea, pe care recunosc şi eu mi-am pus-o ‘Ce greşeală e de fapt în acel sărut, în acea ţinere de mână, în acea îmbrăţişare?’, păi, la vârsta adolescenţei ni se pare normal ca dorinţele noastre să fie mai intense. De observat faptul că am spus ale noastre, dar, noi o dată ce L-am ales pe Dumnezeu, mai avem noi vreo autoritatea asupra noastră, ca să facem ceea ce nouă ne place? Nu, de ce? ‘Căci aţi fost cumpăraţi cu un preţ’ (1 Corinteni 6:20). Şi care ar trebui să fie atitudinea noastră? ‘Zic dar: umblaţi cîrmuiţi de Duhul, şi nu împliniţi poftele firii pământeşti’ (Galateni 5:16). Iar dorinţa noastră uneori arzătoare (învinuiţi hormonii, eu învinuiesc firea, fiindcă dacă acum sunteţi ispitiţi să aveţi un prieten, după căsătorie, o să fiţi ispitiţi să aveţi amantă, de aceea e firea de vină, nu hormonii) vine din cauza firii care porunceşte împotriva Duhului, de aceea atunci când greşeşti cu firea greşeşti împotriva lui Dumnezeu tocmai fiindcă ‘(Duhul şi firea pământească) sînt lucruri potrivnice unele altora, aşa că nu puteţi face ce voiţi.’. (Galateni 5: 17) Eu consider că ar trebui pus un semn al exclamării la finalul propoziţiei.

‘De aceea şi noi, din ziua când am auzit aceste lucruri, nu încetăm să ne rugăm pentru voi, şi să cerem să vă umpleţi de cunoştinţa voiei Lui, în orice fel de înţelepciune, şi pricepere duhovnicească;

pentruca astfel să vă purtaţi într-un chip vrednic de Domnul, ca să-I fiţi plăcuţi în orice lucru: aducând roade în tot felul de fapte bune, şi crescând în cunoştinţa lui Dumnezeu:

întăriţi în toată puterea, potrivit cu tăria slavei Lui, pentru orice răbdare şi îndelungă răbdare, cu bucurie,

mulţumind Tatălui, care v-a învrednicit să aveţi parte de moştenirea sfinţilor, în lumină.’ (Coloseni 1:9-12)

într-un fel îmi pare rău că am început să citesc Biblia la modul serios abia după această separare, tocmai fiindcă am pierdut foarte mult timp, şi poate citind m-aş fi putut feri de acest fel de legături, dar iarăşi, dacă nu ar fi existat această legătură, probabil în acest moment nu aţi avea o  mărturisire de citit. Şi acum mi-a venit în minte Romani 8:28, verset cu care m-a îmbărbătat amicul meu când i-am spus despre încheierea prieteniei dintre mine şi acel băiat nepocăit. ‘De altă parte, ştim că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, şi anume, spre binele celorce sînt chemaţi după planul Său.’  

‘Într-un chip vrednic de Domnul’…  În primul rând noi nu suntem vrednici de Dumnezeu, şi e imposibil să fim vrednici de Dumnezeu, dar în lucrurile în care ne putem feri, trebuie să căutăm să ne ferim. Să ne ferim să nu stârnim poftele, să nu ni se aprindă călcâiele cum e vorba românului. O dată cu recunoaşterea statutului Lui Isus, şi anume, faptul că El a murit pentru păcatele noastre, şi doar prin El avem viaţă veşnică, noi ne separăm de diavol, de viaţa pe care o trăiam până atunci. Cum trăiam până să ne fi pocăti? Conduşi de poftele noastre, căci dacă vroiam un lucru, făceam tot posibilul să îl avem, să ne satisfacem nevoile. Alergam în căutarea fericirii, dar oricare altă fericire nu ‘ne ţinea de foame’ mult timp tocmai fiindcă doar harul Domnului ne poate da pace, şi fericire, pace şi fericire ce nu pier.

Şi acum, Pavel vine cu o întrebare ‘Noi, cari am murit faţă de păcat, cum să mai trăim în păcat?’ (Romani 6:2). Deci, cum facem? Tot Pavel ne dă un sfat în această privinţă, în Coloseni 3:5-6 ‘Deaceea, omorâţi mădularele voastre cari sînt pe pământ: curvia, necurăţia, patima, pofta rea şi lăcomia, care este  o închinare la idoli. Din pricina acestor lucruri vine mînia lui Dumnezeu peste fiii neascultării.’. Chiar dacă ţinerea de mână, şi sărutul nu pot fi catalogate ca şi curvie, acestea pot fi privite ca o necurăţie. Ştiţi care sunt câte sinonime ale cuvântului necurăţie? Fărădelege, jeg, josnicie, mişelie, nemernicie. Pofta rea, vine în urma necurăţiei. Atât este nevoie pe haina ta, o fărădelege, un jeg, ca după necurăţie, stârnind firea, să vină pofta rea fiindcă nu poţi să serveşti aperitivul, fără să vrei să mănânci  felul unu, şi felul doi, şi desertul. E imposibil ca, şi doar în mintea ta, după sărut, stârnind firea, să nu te gândeşti la cum ar fi dacă mâna lui ori mâna ei ar … Mă opresc aici.

 După necurăţie, după poftă rea, Dumnezeu să vă ferească de patimă, fiindcă de la patimă până la curvie mai e un pas foarte mic. Ştiţi ce înseamnă patimă? Sentiment puternic şi violent care copleşeşte pe om, întunecându-I adesea dreapta judecată. Iar dacă patima intervine, într-o ceaţă totală ai să realizezi că după ce v-aţi ţinut de mână, v-aţi sărutat, apoi aţi poftit căzând în patimă, aţi ajuns să şi curviţi. Imaginează-ţi că diavolul îşi ia o armă ca la paintball, şi în timp ce tu alergi sper eu spre ţintă, pentru premiul chemării cereşti a lui Dumnezeu, pe cum săvârşeşti păcate acesta începe să tragă, şi puncte colorate încep să îţi acopere haina albă. ‘Hai că l-am prins!’ îşi zice diavolul. Şi uite aşa, de la o simplă pată, te trezeşti că ajungi în faţa Ziditorului tău având pe haina cândva albă, un curcubeu de culori, păcatele tale. Din nefericire, realitatea loveşte brusc, fiindcă îţi dai seama că nu te afli în vreun univers virtual, în care poţi să restartezi de fiecare dată după ce ţi se spune’Game Over!’. De ce trebuie să se întâmple neapărat aşa? ‘Căci cine umblă în strîmbătate, îşi va primi răsplata după strîmbătate, pe care a făcut-o; şi nu se arată în vedere faţa omului.’ (Coloseni 3:25). Nici nu are rost să mai menţionez că statutul tău social nu contează, Dumnezeu nu este doctorul pe care deşi pocăit fiind, îl mituieşti cu o vişinată.

De asemeni trebuie să realizaţi faptul că fiind copii ai lui Dumnezeu, nu puteţi trăi ca ceilalţi oameni, fiindcă atunci care e diferenţa? Un botez în apă, o fustă, un batic, o Biblie citită? Degeaba citită dacă nu e împlinită. În special când ‘Voia lui Dumnezeu este sfinţirea voastră.’ (1 Tesaloniceni 4:3)  şi de ce acest lucru? ‘Căci Dumnezeu nu ne-a chemat la necurăţie, ci la sfinţire.’ (1 Tesaloniceni 4:7). Nu zice Dumnezeu nu ne-a chemat la curvie, evident că nu ne-a chemat nici la aceasta, dar nu ne-a chemat la necurăţie, care duce la poftă, apoi la patimă şi mai apoi la curvie. Dumnezeu nu ne-a chemat să acceptăm un lucru cât de mărunt, dar care are efecte puternice, zguduitoare. ‘Voi toţi sunteţi fii ai luminii şi fii ai zilei. Noi nu sîntem ai nopţii, nici ai întunerecului.’ (1 Tesaloniceni 5:5) iar ca să susţină această idee, tot Pavel zice în Romani, 13:12 ‘Noaptea aproape a trecut, se apropie ziua. Să ne desbrăcăm dar de faptele întunerecului, şi să ne îmbrăcăm în armele luminii.’. Trebuie să luăm atitudine, şi amar e gustul lăsat de observaţia unuia care, măcar că nu e pocăit, îţi zice: Dar tu esti pocăit, tu nu ai voie. Deşi Dumnezeu vă mustră aşa, dacă apelând pur şi simplu la conştiinţa voastră nu mai reuşeşte să vă trezească, ori măcar să vă atragă atenţia.

Eu sunt veşnic recunoscătoare Domnului Dumnezeului meu pentru descoperirea pe care mi-a făcut-o. Trebuie să realizaţi că e mult mai uşor ca cineva să vă tragă în jos, decât să ridicaţi voi pe cineva. Prieteniile cu cei nepocăiţi, pot duce la multe alte probleme. Cel care îmi era prieten, mi-a oferit cadou un obiect de cult al indienilor, un Prinzător de Vise, dacă ar fi să îi traduc denumirea în limba română, tocmai fiindcă pe atunci, aveam coşmaruri foarte des. Trecuseră aproape trei luni de când eram prieteni, şi mai avusem un coşmar. I-am povestit despre vis abia după două zile, şi m-a întrebat dacă mai am prinzătorul de vise, şi i-am spus că da, dar că nu cred în el, eu cred în Dumnezeu. A încercat să mă convingă să cred în el, că altfel nu poate funcţiona, apoi mi-a motivat că ar trebui să cred fiindcă e un cadou primit de la el. Vedeţi voi, cei necredincioşi, nu doar că nu cred în felul în care noi credem (şi nu pot înţelege), dar pot să ne ispitească să credem în obiecte păgâne. După ce am întrerupt prietenia, am dat foc acelui prinzător de vise, tocmai fiindcă nu a vrut să îl primească înapoi. Dar ce s-ar fi întâmplat dacă mi-aş fi pus încrederea în acel obiec, şi poate, prin absurd, coşmarele mele ar fi încetat (diavolul se pricepe la chestii de genul), acel obiect ar fi devenit idolul meu.

Cu mine, Domnul a fost într-adevăr bun, mai mult decât bun, nespus de bun. Feriţi-vă de prieteniile cu cei nepocăiţi, iar în prieteniile cu cei pocăiţi, gândiţi-vă la Omniprezenţa lui Dumnezeu, poate asta vă face să conştienţizaţi anumite lucruri.

‘Nimeni să nu îţi dispreţuiască tinereţea; ci fii o pildă pentru credincioşi: în vorbire, în purtare, în dragoste, în credinţă, în curăţie.’ (1 Timotei 4:12)

‘Luptă-te lupta cea bună a credinţei; apucă viaţa vecinică la care ai fost chemat, şi pentru care ai făcut aceea frumoasă mărturisire înaintea multor martori.

Te îndemn, înaintea lui Dumnezeu, care dă viaţă tuturor lucrurilor, şi înaintea lui Hristos Isus, care a făcut acea frumoasă mărturisire înaintea lui Pilat din Pont,

să păzeşti porunca, fără prihană şi fără vină până la arătarea Domnului nostru Isus Hristos,

care va fi făcută la vremea ei de fericitul şi singurul Stăpânitor, Împăratul împăraţilor şi Domnul domnilor,

singurul care are nemurirea, care locuieşte într-o lumină, de care nu poţi să te apropii, pe care nici un om nu L-a văzut, nici nu-L poate vedea, şi care are cinstea şi puterea veşnică! Amin’ (1 Timotei 6: 12-16)

‚Adevărat este cuvântul acesta: dacă am murit împreună cu El, vom şi trăi împreună cu El.

Dacă răbdăm, vom şi împărţi împreună cu El. Dacă ne lepădăm de El, şi El Se va lepăda de noi.’ (2 Timotei 2:11-12)

Mă rog ca Dumnezeu să vă întărească, şi să ştiţi că nu puteţi învinui schimbările hormonale la nesfârşit, gândiţivă că împreună cu ispita, Dumnezeu a îngăduit şi modalitatea de a ieşi învingători, e gata pregătită, trebuie doar să fixezi cu privirea Golgota, şi premiul chemării cereşti, să nu îl scapi din ochi nici măcar o clipă, ca să poţi avea parte de veşnicie. Dumnezeu să vă dea Harul Lui, să vă deschidă ochii, mintea, şi sufletul să pricepeţi voia Lui, şi să găsiţi plăcere în a Îi respecta poruncile.

În continuare, nu pot decât să laud pe Domnul Dumnezeul meu, căci, într-adevăr, pot zice cu glas tare ‚Eben Ezer!’, până aici Dumnezeu ne-a ajutat, şi sunt încredinţată, că de acum înainte, cu atât mai mult. Lăudat să fie Dumnezeu! Amin.