În ultima săptămână am fugit de Dumnezeu; nu mă cerceta din priviri, realişti fiind putem să vorbim toata ziua despre heruvimi, serafimi, teologie ... dar e ca şi cum am vorbi despre un manual, am învăţa zilnic în teorie ceea ce trebuie să fim, dar orice formulă matematică este mai uşor de înţeles dacă se rezolvă o problemă utilizând acea formulă. În viaţa de zi cu zi ceea ce învăţăm trebuie să punem în practică. Ei bine, eu vă spun ce se întâmplă când nu memorezi corect formulele Lui Dumnezeu, formule care te învaţă ce trebuie să faci, când trebuie să faci, cum să o faci, ce se întâmplă ...

            Am avut meditaţii la matematică săptâmâna asta, şi domnul profesor a întrebat una dintre persoanele prezente: ai înţeles? Răspunsul a fost: înţeleg cât se poate înţelege fără să ştiu formulele. Uneori oamenii ne privesc ciudat, mai ales dacă spiritualitatea noastră începe să fie exteriorizată (asta în general la femei): batic, fusta etc. Dar aceştia sunt mult mai bulversaţi când în viaţa de zi cu zi văd cum se comportă o persoană care este cu adevârat pocăita (născută din nou), ei înţeleg  atât cât pot înţelege fără a cunoaşte formulele lui Dumnezeu, teoriile, şi aplicarea acestora în viaţa reală...

            Ce s-a întâmplat? M-am izbit puternic de un zid, rănindu-mă grav, în urma acestui accident, am ajuns într-o stare critică şi asta, spiritual vorbind. Zid spiritual, răni spirituale... Astăzi în clasă, am deschis caietul pe care îl aveam pe bancă şi deschizându-l la final (în general câteva pagini dinspre final spre mijloc sunt scrijelite cu idei fugitive), am citit: ‚De când un trup nou într-un cer nou este o ofertă tentantă doar pentru leprosi? Pe tine nu miroase carnea dar sufletul tău e plin de cancer!’. Şi în acel moment cuvintele m-au ţintuit de scaun. Scrisesem asta în timp ce ascultam o predică a fratelui Pustan, e citat din minte.

            Am început săptămâna prost, luni pe la ora zece eram atât de chinuită încât am căutat din priviri, cum caută un om o oază în deşert, o persoană cu care să pot vorbi. Tot luni, pe la ora treisprezece Momo m-a dat jos din autobuz şi am pornit pe jos spre Pâncota din Mâsca. Am să îi rămân veşnic recunoscătoare fiindcă deşi au oprit trei maşini, nu a vrut să ne urcăm, am să îi rămân veşnic recunoscătoare fiindcă a luat un creion în mână şi a început să coloreze ziua. Ne-am întors acasă la ora saisprezece, la paisprezece am ajuns în Pâncota... Am râs, am povestit şi oricine ne-a întrebat ce s-a întâmplat le-am răspuns: Şi-a pierdut Momo un cercel ... Nu are logică, fiindcă între Mâsca şi Pâncota e câmp de-o parte şi deal de alta... Dar nu vroiam să le zicem adevăratele motive...

            Toată săptămână m-am luptat cu mine însumi, am contractat o emoţie nouă dar din fericire a trecut, fiindcă ar fi dus la cancer, ar fi fost o celulă bolnavă într-un loc atât de greu de accesat, dar într-un loc din care ar fi fost atât de uşor să se împrăştie în restul corpului meu ...

            Săptămâna asta Dumnezeu m-a educat, mi-a arătat de ce într-adevăr există regulile care sunt: în primul rând pentru protecţia mea. Dar eu am fugit toată săptămâna, dar din pricina omniprezenţei Lui, a fost în zadar. Astăzi când am venit de la şcoală am pus o melodie şi încercam să mă amuz... Dar am auzit-o de atâtea ori încât mă săturasem... Şi am dat cu privirea peste ‚Vladimir Pustan – Bătându-l pe diavol la el acasa’. Nu am vrut să o deschid, dar am făcut-o, şi am sfârşit prin a plânge... Zicea fratele Pustan la un moment dat că diavolul conversează zilnic cu Dumnezeu, pârându-i pe cei care sunt ai Lui: ‚Ai văzut bănuiesc, acolo pe Pământ ce se întâmplă... parcă era de-al tău.’ şi puteam să intru în pământ chiar atunci. I-am zis lui Dumnezeu : îmi pare rău că te-am făcut de ruşine.

            Nu există păcate mari ori păcate mici, există păcat ... dintr-o singură celulă bolnavă, se ajunge la cancer...

            Iar eu am intrat astăzi în sala de operaţie... Nu pot fără Dumnezeu

    P.S.: Sunt ocupată, învăţ pentru următorul examen...