Fiecare monedă îşi are reversul ei, iar astfel lumea întreagă la un moment dat ajunge să îşi desfăşoară cursul în sensul opus direcţiei iniţiale. Dar toate acestea nu pentru a o regăsi în babilonie (nu una de care sa fim conştienţi, ori să o recunoaştem), ci pentru a o vedea agăţată în spaţiu, răsucindu-se, prinzând restul suratelor ei,  mai bătrâne şi mai reci ce-i drept, într-un dans în cerc. Înexplicabil, ordinea e întreruptă, iar spre uimirea tuturora, continuăm să ne comportăm de parcă totul a rămas la fel.

Într-o horă nebună, la dans cu diavolul, pământul se roteşte în sens opus. Fricoşi, necredincioşi, urâcioşi, ucigaşi, imporali, vrăjitori, închinători la idoli şi mincionoşi, oameni ce cândva au fost curajoşi, cu frică de Dumnezeu, frumoşi datorită luminii Celui prea Sfânt... zac în păcat. De fapt lumea întreagă îşi clădeşte turnul către cer, slujesc unor chipuri făcute de om, care în ciuda fizionomiei lor asemănătoare nouă, nu văd, nu aud, nu simt, nu vorbesc, deşi susţin a îl întruchipa pe Dumnezeu.

 Uneori mă gândesc ce s-ar întâmpla dacă Dumnezeu nu ar fi credincios promisiunii făcute. Nu am merita să fim scufundaţi iarăşi sub ape? Apele trec, păcatul rămâne. Caz demonstrat.

Probabil diavolul şi-a permis luxul de a îşi asigura invenţia brevetată (păcatul ) cu succes în grădina Edenului în caz de inundaţii dar nu în caz de incendiu, de aceea lumea acesta va arde la un moment dat.

Vreau să văd raiul, sunt o persoană prea visătoare pentru secolul acesta. Vreau să văd raiul, nu această imitaţie ieftin luminată, ca un bar comunal în fiecare vineri seară pentru tinerii din împrejurimi. Poate să îţi fie dor de un loc pe care nu l-ai văzut vreodată? Îmi e dor de Tatăl, îmi e dor de Isus ... Îmi e dor să fie pace, atât în exterior, cât şi în mine. Iubesc atât de mult pământul acesta, nu tehnologia lui, nu Goliaţii de ciment, nu scările rulante, iubesc pur si simplu natura. Fie că e noros, ori senin, că e lună nouă ori lună plină, Dumnezeu în fiecare clipă stă în faţa unei pânze şi pictează mereu spre deliciul ori spaima noastră. Trăim într-adevăr vremurile din urmă, calamităţi şi cutremure se ţin lanţ şi într-un fel regret faptul că m-am născut în această perioadă doar de mila pământului ca şi corp. Privesc spre dealurile din apropierea casei si pădurea ce îi acoperă, aseară stând în pat mă gâdeam cu groază că au să ardă într-o zi şi în loc să respir aer răcoros în dimineţile şi serile de vară îndifirent de cât de cald a fost în timpul zilei, un miros înecăcios o să îmi provoace o criză de astm.

Îmi e frică pentru cei dragi ai mei, unii dintre ei încă neîntorşi la Domnul, şi văd zilnic cât de mult diavolul luptă pentru ei... Eu incerc să îi trag de-o mână în timp ce diavolul îi trage de alta. Uneori îmi vine să las totul la o parte şi să lupt pentru mine şi atât, dar când mă gândesc la final, la faptul că eu ştiu, şi încă am putere să lupt chiar şi pentru ei, chiar dacă trebuie să duc multă muncă de lămurire, ştiu că merită. Nu e meritul meu, dar ce frumos are să fie să ne revedem în ceruri... Asta cred că înseamnă de fapt să iubeşti cu adevărat pe cineva, să te zbaţi să îi faci să priceapă că există o singură şansă, şi că ei o merită. Chiar dacă au greşit, pot fi iertaţi, fiindcă mulţi dintre ei nu ştiau de Dumnezeu, nu îl cunoşteau, iubirea Lui... Asta este în special pentru prietena mea cea mai bună pentru care diavolul luptă şi tot luptă.

Vreau la Tata, uneori mă trezesc zicând asta în sinea mea, când ceva nu merge ori devin melancolică şi mi se face dor de cer. Vorbeam cu cineva, pocăit şi el despre Dumnezeu, şi mi-a zis că eu sunt copilăroasă (asta fiindcă mi-a văzut entuziasmul). Vedeţi voi, pentru mine Dumnezeu nu este un chip într-o ramă, ori pur şi simplu un mare personaj biblic, pentru mine Dumnezeu este Cel cu care conversez în fiecare zi; când văd o schimbare afară, Îl laud, fie că a fost astăzi atât de frig că nu mi-am mai simţit picioarele la un moment dat, fie că nu înţeleg unele  lucruri. Şi din păcate mi-a venit un răspuns la afirmaţia acelei persoane abia când am ajuns acasă: Adevarat zic voua, de nu va veti intoarce si nu veti fi precum copiii, nu veti intra in imparatia cerurilor.

Mă simt mult mai împăcată de la o vreme, am ajuns să înţeleg multe lucruri prin mila pe care Dumnezeu a arătat-o faţă de mine. Cu toate acestea îmi pare rău că lucrurile trebuie să se sfârşească aşa, însă răul trebuie tăiat de la rădăcină, ori în cazul acesta, copt la temperaturi înalte din moment ce acest pământ va arde.

Sincer, deşi dacă nu ar exista tehnologia aceasta, acum nu aş putea să împărtăşesc asta cu voi, a început să îmi fie silă de toate lucrurile din jur, de media. Astăzi am văzut nefericirea din sufletul unei mari vedete de la noi din ţară, care în ciuda bogăţiei e plin de frustrare şi nemulţumire. Timp de douăzeci de minute am văzut în final realitatea, nu cea din emisiunile reality-drama. Oricum televiziunea mă înfurie. Atâtea femei frumoase care nu fac altceva decât să fie frumoase şi să se prefacă în aşa fel încât să ne facă pe noi să credem că au cel mult opt clase, aparent asta atrage un mare procentaj de barbaţi şi inspiră tinerele domnişoare să aspire la lucruri asemănătoare.

Totul trece repede, mult prea repede... Unde sunt zilele acelea de vară care parcă nu se mai terminau, când eram la câmp cu unchiul meu cu tractorul şi aram pământul, şi adunam baloţii, deşi lucrurile astea se întâmplau abia cu unsprezece ani în urmă, îmi pare atât de departe, şi atât de paşnic părea totul. E trist că am perspectiva asta la optsprezece ani, şi în ciuda faptului că sunt copilăroasă, unepri sunt realistă...

Mulţi dintre noi am făcut din Dumnezeu un card pentru nevoi speciale, de fiecare dată când prin resurse proprii şi conexiuni nu reuşim ceva, scoatem cardul. Dumnezeu a devenit planul B pentru mulţi ... Şi e păcat.