-Tată, vreau să Mă asculţi, ştiu că mă iubeşti mai presus de toate fiindcă sunt Fiul tău dar aduc înaintea Ta pe cineva şi este destul de important.

-Fiul Meu, zi-Mi.

-Tată, îţi aminteşti copila aceea de optsprezece ani despre care îţi vorbeam ieri?

-Mi-ai vorbit despre ea în fiecare zi, pe când era încă în burta mamei ei...

-Da... Da, ei bine, îţi aminteşti toate bătăilea în care a fost implicată, îţi aminteşti cât era de mândră de ea însăşi ... cât de prostuţă era? Îţi aminteşti cât de frică îi era de fapt şi cât de mult avea nevoie de o îmbrăţişare, suferea de-o supărare ce ar fi fost atât de uşor tratată cu o îmbrăţisare... Îţi aminteşti cât de mult şi-a dorit acea îmbrăţisare? Îţi aminteşti cea mai mare dezamăgire a ei? Îţi aminteşti cât de strictă era cu ea însăşi, îţi aminteşti cum îşi critica fiecare gest, fiecare lucru pe care îl făcea? Ştiu că îţi aminteşti de faptul că tot ce avea nevoie era acceptarea şi aprobarea celor din jurul ei. Îţi aminteşti prima dată când s-a revoltat împotriva Ta? Îţi mai aminteşti ce Ţi-a zis? ’’Ai face bine să Te cobori de acolo şi să mă repari! Ai face bine să Te mişti din loc şi să îmi araţi că îţi pasă, te rog...’’Ştiu că îţi aminteşti... Îţi aminteşti când pentru a se proteja a devenit răutăcioasă şi arogantă? Îţi aminteşti câte a făcut pentru a se proteja de cei din jurul ei? Îţi aminteşti vremea în care credea că toţi caută să o rănească? Îţi aminteşti perioada aceea în care oamenii i-au demonstrat că într-adevăr, căutau să o rănească? Îţi aminteşti cât de singură se simţea? Îţi aminteşti când a început să păcătuiască tot mai mult, şi Ne-a spus să ne ducem şi să o lăsăm în pace că nu Ne vrea? Îţi aminteşti perioada aceea în care s-a pierdut şi şi-a pierdut liniştea? Îţi aminteşti cât de mult vroia un lucru atât de uşor de obţinut, liniştea? îţi aminteşti cât de departe Ne-a împins? Îţi aminteşti cât de mult a greşit faţă de Noi şi cât de puţin a regretat? Îţi aminteşti cum refuza să Ne asculte, îţi aminteşti cum inima ei s-a solidificat practic? Îţi aminteşti cât de puţine şanse mai avea să supravieţuiască?Îţi aminteşti cât de greu îi era să se încreadă în Noi, să creadă că nu o să o lăsăm, că Noi, dintre toţi, Noi o putem ajuta şi putem fi necondiţionat alături de ea? Îţi aminteşti cum dintre Noi trei, cu Mine îi era cel mai greu să vorbească, parcă nici nu existam pentru ea? Îţi aminteşti cum am avut un plan pentru ea, încă dinanite să fie concepută şi totuşi, era o adolescentă revoltată, nici nu vroia să audă de Noi? Îţi aminteşti cât de încăpăţânată, negativistă, pesimistă şi ignorantă era? Ei bine, pentru ea am murit! Pentru ea am venit! Pentru cei bolnavi, pentru cei bolnavi... Nu ai o satisfacţie mai mare ca atunci când un pacient care are imposibil de multe boli incurabile e vindecat. Moartea mea i-a permis să renunţe la furie, prezenţa Mea i-a demonstrat că există cineva alături de ea care nu o abandonează niciodată. Ei, toţi ceilalţi nu pot să facă nimic comparativ cu ceea ce Eu pot. De când a fost un copil am fost cu ea, practic am fost cu ea, eram acolo în fiecare zi,în fiecare clipă până când problemele au fost prea multe şi vocea Mea nu a mai putut trece prin zidul ei fiindcă pur şi simplu ea nu M-a mai vrut. M-a supărat, M-a insultat, Mi-a zis să mă car de foarte multe ori dar aşteptam, aşteptam momentul potrivit. Era ca un bolnav ce îşi cerea externarea înainte de terminarea tratamentului, a hoinărit şi a trăit de pe-o zi pe alta până a devenit muribundă din punct de vedere spiritual, până ultima uncie de fericire sintetică s-a epuizat. Eu am fost ultima opţiune şi nu mă deranjează, pentru mulţi am fost ultima optiune, datorită unei boli, datorită unui necaz... Pe ea, pe ea am iubit-o enorm de mult, pe ea o iubesc enorm de mult!

-Ştiu asta Fiule, Tu îi iubeşti pe ţoţi însă nu toţi înţeleg strădania Ta, pe lângă moartea Ta, Tu eşti mereu înainte Mea, aducându-i în rugăciune.

-Îi iubesc, de aceea am murit pentru ei, fiindcă îi iubesc şi nu mă pot abţine, nu mă pot opri din a-i iubi.

-Da, şi ce doreşti să îi fac eu acestei copile?

-Vreau mă ajuţi să o păstrăm pe linia de plutire, a trecut prin atâtea, are nevoie de Noi şi până la urmă, suntem singura ei familie care într-adevăr, nu este supusă legilor fizice ale acestei lumii. Noi nu murim, noi nu dormim, noi nu lăsăm pe nimeni la necaz...