4/20/2012   1:13:55

    Sincer, credeam că are să treacă ceva timp până să aștern un alt rând înregistrat în categoria Pagină de Jurnal…  Asta, după ce am scris ieri... Tot ieri, nici când m-am pus în pat pentru a dormi nu puteam să îmi scot din minte aceleaşi întrebări pe care le-am pus tatălui meu: „De ce dintre toate întrunirile de tineret la care am participat, niciunul dintre predicatori nu ne-a luat la propriu de mânecuţă şi să ne spună să ne oprim, că mergem în iad? De ce aud aceiaşi predicatori care evită să dea un răspuns clar întrebării «Să aibă ori nu femeile capul acoperit în biserică»?”

    Am adormit gândindu-mă că trebuie să scriu despre aceste lucruri, trebuie să caut să spun lumii Adevărul lui Dumnezeu. M-am trezit brusc şi, buimacă fiind, am uitat visul care îmi lăsă un gust amar în momentul visării... Trecură aproximativ trei ore, şi, din cauza unui factor exterior pe care sincer nu l-am reținut, mi-am amintit visul. Tatăl meu avea musafiri, însă, simţind din nou gustul amar, l-am chemat în camera mea şi l-am rugat să mă asculte, să îmi asculte visul şi să mă ajute să îl înţeleg...

    Nu am să vi-l povestesc, dar, am înţeles, ca şi om, membru al unei societăţi în declin moral, un preţ trebuie plătit pentru o îndrăzneală ca cea pe care am avut-o pe pagina precedentă în jurnalul meu (o găsiți aici).

    Îi mulţumesc Domnului pentru faptul că astăzi am avut oportunitatea să mă rog mai mult, şi, prin Duhul Sfânt, am primit înţelepciune ca să mă rog pentru cele trebuincioase, ca să pot face voia Tatălui în viaţa mea.

    Într-adevăr, pagina precedentă de jurnal a fost mânjită cu cereri şi pretenţii, dar E GREU, E FOARTE GREU să găseşti suficient curaj ca să stai în faţa unei adunări religioase şi să spui adevărul BIBLIC.

    Rugându-mă, Dumnezeu mi-a dat înţelepciune să înţeleg greutatea care este aşezată pe umerii celor care predică. Dar eu eram supărată pe aceia care măcar că ştiu adevărul lui Hristos, predică o libertate care pavează drumul spre IAD.

    Vreau să înţelegeţi şi voi aşa cum eu am reuşit să înţeleg.

    În mintea mea am văzut biserica acea în care la o întrunire de tineret, când unul dintre predicatorii invitaţi a fost întrebat de un tânăr, lider de tineret, dacă femeile şi tinerele ar trebui să aibe capul acoperit, acesta a dat un răspuns evaziv. Tânărul ceru un răspuns clar, arătând către noi, unele purtam batic, altele nu... Predicatorul răspunse evaziv din nou... Imaginează-ţi că eşti la amvon, este o tăcere de mormânt în jurul tău, şi majoritatea participanţilor la întrunire sunt de sex feminin, ochii lor sunt aţintiţi pe tine... Ştii că va trebui să înfrunţi priviri pline de ură şi răzvrătire când ai să le spui: „Acoperiţi-vă capetele, căci altfel Îl necinstiţi pe Dumnezeu! Ridicând rugăciuni cu capul descoperit, în loc să daţi slavă Domnului, Îl necinstiţi. Acoperiţi-vă capetele, ca Cerul să ştie Cui sunteţi supuse!” Dacă eşti cât de cât realist şi sincer cu tine însuţi şi cu mine, ai recunoaşte că un nod ţi s-ar pune în gât. Este într-adevăr, aşa cum Paul Washer a zis: „este nevoie să ai o dragoste imensă pentru oameni, pentru sufletele lor ca să stai în faţa lor şi să le spui că dacă nu se conformează cu dorinţa lui Dumnezeu pentru ei, AU SĂ MEARGĂ ÎN IAD”.

    E greu şi e nevoie ca viaţa omului cu un astfel de mesaj pentru popor (ăsta ar trebui să fie un mesaj printre mesajele predicatorilor noştri) să fie inundată de rugăciune, pentru ca astfel să fie împuternicit.

    Un alt gând a însoţit aceste imagini pe când îmi imaginam cum ar fi, şi m-a zguduit fiindcă mi-am dat seama că este adevărat: pe astfel de predicatori, aceşti rari predicatori care spun Adevărul şi doar Adevărul, dacă încă s-ar practica, biserica i-ar omorî cu pietre, aşa cum au încercat să îl omoare pe Pavel şi pe mulţi alţii care au făcut ceea ce eu am cerut predicatorilor generaţiei mele, să predice adevărul biblic.