Țofar îi vorbește lui Iov
Iov cap. 11,12
Un alt prieten îi vorbește
Țofar din Naama, a rostit
Răspuns lui Iov îi pregătește
Apoi, se apucă de vorbit
Apoi pe Iov Țofar acuză
Îi spune că Domnu-i plătește
Și nu-i găsește nici o scuză
Cu răutate îi vorbește
Îi spune că a păcătuit
De asta Domnu-l pedepsește
Față de Domnul, a greșit
Și acum, răsplata își primește
Dar Domnul, nu vrea să vorbească
Păcatele să le arate
El tace, nu vrea să rostească
Dar faptele îi știe, toate
Înțelepciune Domnul are
Și ea, este nemărginită
A Lui putere este mare
Cunoașterea-i, desăvârșită
Căci Domnul face tot ce vrea
El poate închide și deschide
Judecă după pofta Sa
Vede, pe cine face bine
Și pe cei răi Domnul îi vede
Și pe acei, ce-s vinovați
Și face așa cum El crede
De vrea, la moarte toți sunt dați
Pe al său prieten îl îndeamnă
Să fie cu mult mai smerit
A lui purtare o condamnă
Că altfel, , n-ar fi pedepsit
Fărădelegea, s-o departe
Și viața lui să își îndrepte
Prin fapte bune să arate
Și să aibă gânduri corecte
Atunci necazu-și va uita
Și zilele-și va limpezi
Și noaptea se va lumina
Tot va uita, alt om va fi
Încredere, iar va avea
Nădejdea iar îl va ajunge
Și pacea peste el va sta
Iar ochii lui, nu vor mai plânge
Dar Iov lui Țofar îi răspunde
Că este om, cum și el este
Înțelepciunea, nu-și ascunde
Ea mai există și mai este
Le reproșează că sunt răi
Și pe el îl batjocoresc,
Deloc nu se privesc pe ei
Cu a lor credință, se fălesc
Căci ei în răutatea lor
Disprețul pentru el și-arată
Nenorocit, când toate-l dor
Ca să nu-i uite niciodată
Acum când să se prăbușească
Ei brânci îi dau, n-au nici o milă
Ca să cadă, să se lovească
De-a lui durere, lor li-e silă
Cei care numai rele fac
De toți din jur ei sunt lăsați
Cu pumnul bat și nu mai tac
Dar, nu sunt desconsiderați
Iar Domnul face tot ce vrea,
În mâna Lui le are toate
Și El dă bunătatea Sa
Și orice vrea să facă, poate
Suflarea e în mâna Lui
Înțelepciunea și puterea,
El e Stăpânul orișicui
Și cui vrea El, îi dă durerea
Căci El înțelepciune este
El ce închide, așa rămâne
Apele, vântul le oprește
Când ia ceva, nimeni nu pune
Și peste tot El stăpânește
Și orice legături desface
El și pe preoți îi robește
Și cum vrea El, așa se face
Celor ce-s meșteri la vorbit
Le taie vorba, când El vrea
Peste cei mari de a voit
Disprețul, îl poate lăsa
Celor bătrâni mintea le ia
Dezleagă brâul celor tari
Tot face după voia Sa
Pe cei ce-s mici, îi face mari
Lumină și moarte aduce
El, face neamuri ca să crească
Prin întuneric îi conduce
Îi face, ca să rătăcească.
va urma
Glorie lui Dumnezeu!