Eu am pe Domnul, ca cetate!
Eu am pe Domnul, ca cetate!
În viaţa-mi de oştean străin
Pe-acest pământ ca peregrin;
În el mă-ncred, şi zi şi noapte
În mâna Lui, Îi predau toate,
Ca El, să-mi dea pace şi-alin!
Când frământat sunt şi trudit
Şi trec prin multe strâmtorări
Şi-s apăsat greu, în încercări,
Alerg spre Domnul meu iubit
Cel mai bun loc de-adăpostit,
În conspirări şi-n complotări.
Eu am pe Domnul, ca cetate!
Şi-n El scăparea mea găsesc
Când oamenii mă prigonesc
Şi mă-nconjoară pe la spate...
Când urmăresc a mele fapte,
În Domnul Sfânt mă regăsesc!
Căci El îmi e Stânca cea tare,
Mereu loc sigur cum mi-a fost;
Şi tot prin El, eu am un rost -
Ce mi l-a dat prin haru-I mare
În Jertfa-I sfântă, salvatoare,
Fiind Scut puternic şi-Adăpost!
Flavius Laurian Duverna
02 ianuarie 2013
Baiatul meu cel mai mare,are 25 de ani si-l chiama tot Flavius ca pe D-voastra.Lucreaza pe taramul evangeliei in localitatea Sibiu. Va multumesc pentru "traducerea "poeziei mele, am sters-o si reinserit-o din nou dupa corectura d-voastra.Din nou La Multi Ani ...in Vesnicie!
Cristinel Agape
Domnul să vă binecuvânteze cu harul şi cu pacea Sa.
În explicaţii este notat(ă) cu ,,cratimă" - ,,liniuţă" , aşa ,,- l" sau ,,l -", adică se poate ca parte de vorbire, în scriere, să ia oricare din aceste forme. Când nu se poate lega de o vocală prin cratimă, ca în titlul poeziei, pronumele ,,l" ia forma ,,îl", de care aţi amintit. În titlul poeziei nu e cazul, pentru că are o vocală în faţă, ,,a ".