Mă cercetezi din zori şi până-n seară
Şi-ncep să plâng, cu dor arzând în piept,
Tăceri mă prind în mreaja selenară
Şi tânguind, ca struna de vioară,
Îţi spun şoptit: „Isuse, Te aştept!”
Străluce luna peste-ntins de mare
Şi-n dâra sidefie, tremurând,
Ca-ntr-un alai de mare sărbătoare,
Văd nori dansând cu stele căzătoare
Şi ceru-ntreg, în armonii, vibrând.
Ca-ntr-un tandem, o pasăre şi-un zbor,
M-avânt şi eu îmbrăţişând văzduhul,
Mă înveşmânt cu-al dragostei fior
Şi motivat de-al veşniciei dor,
Las transformarea să-mi inunde duhul.
Un zvâcnet surd, o umbră de osândă
Şi-n fâlfâit de aripă rănită,
Sunt copleşit de starea mea plăpândă,
Dar înoit, prin dragostea-Ţi arzândă,
Mă-nalţ zâmbind, spre Casa mult dorită.
03/01/13, Barcelona
Ma bucur de inca un suflet inoit de dragostea Tatalui Ceresc!
Fiti binecuvantata!
ce lacrimi albe toarnă și arcușul,
ce lacrimi albe simte Vioristul
încet, încet lucinde pe obraz...
Sunt lacrimile albe-a fericirii!
Dumnezeu să vă binecuvânteze!