Sonet pentru iertare
Autor: Singeorzan Dorin  |  Album: fara album  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de dorinsng in 04/01/2013
Îţi bat din nou înfrigurat la poartă
când sufletul se zbate-n mine tare,
tânjeşte-n mine dorul de iertare
şi cugetul aşa de rău mă ceartă.

Păreri de rău înalţ precum altare,
atâta vină-ar vrea să mă despartă
de braţul Tău, de-un drum spre-o altă soartă...
deplâng cumplita mea îndepărtare.

Din drumul meu prelung de risipire,
din viaţa mea trăită ca o farsă,
cu suflet dornic liber să respire

şi inimă în mii de feluri arsă,
eu vin şi voi găsi din nou iubire -
iertare, Doamne bun, din nou revarsă!
frumos stil curat si limpede care merge direct la tinta.
multumesc.
Adăugat în 21/02/2013 de bogdannel
Statistici
  • Vizualizări: 830
  • Export PDF: 3
  • Comentarii: 1
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut 1
  • Conținut 1 0
Opțiuni