Mă-ntreb deodată-n gândul meu
și-ndată gândul îl alung...
de mă nășteam în Betleemul Tău
nu astăzi, ci atunci...
când omul vedea prooroci,
și din cei buni și mincinoși
eu oare, îi credeam?!
Aceasta nu o știu
dar totuși îmi dau un răspuns,
că întrebarea nu contează
și-mi spun cu pace-n suflet
că de trăiam atunci
și ochii ți-i vedeam
și glas îți auzeam...
orbește, cu siguranță ,
în Tine eu credeam!
Si nu simt când o spun aceasta
nici pic de îndoială.
Slăvit ești Doamne, că acum,
când scriu aceste rânduri
Te simt în inimă din veci, și cred...
că am trăit și-atunci!
Slavă Tie Doamne,
c-acest gând îmi dai,
că astfel Doamne, eu mă simt,
de Tine... mai aproape!
De-această dată, să știi plâng
când numele îți pomenesc...
și copleșită eu mă simt,
și știu de ce:
cred că sunt fericită...
întru Domnul, Dumnezeul meu!
O altă poezie scrisă înaite de a mă preda Domnului, dar când intrasem în sfârşit în posesia unei Biblii.
Muuulte, multe întrebări mi-am pus atunci şi am pus cui vroia să mă asculte. Atunci nu ştiam că va veni o vreme când am să le pot pune Domnului direct şi nici că EL este atât de bun şi-mi va răspunde cu siguranţă într-un fel sau altul.
Păcat că nu totul am pus pe hârtie.
Acum însă, sunt cu adevărat... fericită întru Domnul, Dumnezeul şi Stăpânul meu!
Şi apropo de "Stăpân" vreau să vă împărtăşesc ceva...sunt curioasă dacă vi s-a întâmplat şi vouă: eu imediat după botez am devenit într-un mod acut absolut conştientă că avusesem un stăpân şi nici măcar nu ştiusem, atât de viclen fusese.
Practic aceasta a fost prima mea percepţie cutremurătoare după ce am ieşit din apă.
Slăvit să fie Domnul că mi-a permis să-l schimb!