Durere nestinsă
Există o durere,
Ce nu se poate stinge.
Cadou, nu o poți face
Nici timpului ce-a curs,
Durerea de părinte,
Copilul să-și conducă,
Spre un mormânt ce-i rece,
Si fără de apus.
Există o durere,
Ce n-are alinare:
Durerea de a pierde
Pe cel iubit şi drag.
Aceasta e durerea
Ce nu se poate scrie,
Nici chiar în stânci de piatră,
Pe frunze, sau hârtie.
Spre un altar în munte
Avraam, își duse fiul.
Ca jertfă să-l ofere
Departe de al său cort;
Simțea în piept durerea,
Durerea de părinte,
Că în curând copilul,
Avea să-i fie mort.
Trecură ani de atunci
Și vremi îndepărtate
Un Tată să privească
La Fiul Său cum moare.
Pe umeri ca să poarte
Noiane de păcate,
Si dat ca preț de jertfă
Nimicitoare-I moarte.
A fost atunci durere
Amară ca pelinul.
Un Tată să privească
Cum jos Îi moare Fiul.
A fost acea durere
Ce poate tu o simți;
Cum a simțit-o Tatăl
Si alți la rând, părinți.
Viorel Balcan 29 aprilie 2
La doar 24 de ani, sora mea Mirela, avea să-i fie rupt firul vieții într-o nefastă zi de ianuarie, sub roțile unei mașini. Deși au trecut 7 ani de atunci, durerea de a pierde pe cineva drag, se ține hoinară chiar și astăzi, în suflerul meu cât și al părinților mei.
Nu este o poezie dedicată celor morți, este scrisă spre slava lui Dumnezeu că numai El înțelege cel mai bine, ce înseamnă să pierzi pe cineva drag.
Fii binecuvântat.