Sunt primăveri, sunt anotimpuri ce vin şi pleacă rând pe rând,
E chipul alb şi tâmpla ninsă şi-un ornic clipe fremătând,
Sunt amintiri, sunt doruri multe, o ramă veche şi-un portret,
Pe haina vremii, peticită, văd timpul cât e de şiret,
Mă amăgeşte cu sclipirea de rază ce străluce fals,
În glastra lumii-o floare dalbă, se unduie în ritm de vals,
Un pas, chiar doi, în armonie şi drumul ei spre înainte,
Îmi pune-un gram de-nţelepciune în mintea mea, calde cuvinte,
Prin simfoniile trecute, m-am perindat, un cântec slut,
Dar am primit o transformare, eu, un nimic, un pumn de lut,
Iar azi, când timpu-ncet mă ninge, cu nostalgiile din veri,
Mă-nalţ odat-cu încolţirea din taina sfintei primăveri,
Şi plânsul strâns în tânguire, pe struna Vieţii-i adunat,
Iar spicul frânt, e amintire, căci Dumnezeu S-a îndurat,
Acum în armonii albastre, cu îngeri mii, în strălucire,
Aş vrea să fiu şi să dau slavă, să cânt: "Osana! " şi "Mărire! "
Nu mai e mult! Călătoria prin anotimpurile reci,
Se va sfârşi, se-apropie timpul, va trebui un prag să treci,
Chiar de eşti nins, chiar dacă toamne, te-au îmbrăcat în ruginiu,
Isus Cristos te vrea în slavă, El este Domn şi este viu,
Prieten drag, ascultă glasul Acelui ce este iubire,
Dezbracă ţoalele ruşinii şi te-nveleşte cu sfinţire,
Oricine-ai fi, tâlhar sau cleric, de crezi în Biblie, în Cuvânt,
Nu vei cunoaşte putrezirea, există-un tainic legământ,
Prin care Dumnezeu, prin Duhul, a dat nădejde omenirii:
Purtând la Golgota, Mesia, blestemul crucii, răstignirii,
Ne-a dat deplină-eliberare, doar prin credinţa-n jertfa Sa.
Te-ntreb prietene, pe tine: “Ce vrei să faci cu viaţa ta? ”
16/02/13, Barcelona- Lucica Boltasu
a III-a,nu pentru că este mai bună, toate sunt deosebit de bune ci pentru că aici este punctul de
cotitură, de aici începe urcarea spre cer.Minunat, Dumnezeu să ne ajute împreună cu toți cei dragi
să avem parte de mîntuire.Sfinte binecuvântări!
Multe binecuvântări cereşti!
decat ca-I multumesc de marea Sa-ndurare,
de bratul ce ne tine cand timpu-am ingropat
in asteptari, si doruri, si lacrimi amare...
Da, vom sfarsi si drumul nostru de pribeag
ce l-am calcat mereu prin ierni si primaveri...
Dar, stii, ca Tata ne asteapta-n prag?
Da, ne vom trezi-ntr-o zi in cer la Dumnezeu!
Te imbratisez cu dragoste,
CrinulDinVale