Noi ne simţeam fraţi de credinţă


Acum eram fraţi de credinţă
-Noi aşa ne consideram-
Şi ne rugam cu stăruinţă
Şi Domnului ne închinam.

Noi multe am făgăduit -
Care urma să le împlinim.
Cu Domnul nostru am vorbit;
Pe El doream să Îl slujim.

Seara în pat când ne-aşezam
O vreme stăteam în tăcere.
În gând Domnului ne rugam,
Ceream ca să ne dea putere.

Eu mă rugam cu mulţumire.
Domnul atât m-a ajutat
Căci am scăpat de urmărire:
De unde-am stat am fost mutat.

Cu alţii am dorit să stau,
Care erau mai omenoşi.
N-am vrut mereu să văd, să dau
De oameni crânceni, duşmănoşi.

Căci nici mâncarea n-o-nghiţeam
De teamă şi de supărare.
Pe pofta tuturor făceam,
Dar ei parcă turbau mai tare.

Dar Domnul meu cel bun şi drept
Din mâinile lor m-a scăpat.
Tot mila Lui de acum aştept,
De aicea să mă văd plecat.

Tovarăşul meu de celulă
De acuma frate îmi era.
El mi-a promis cu a lui gură
Căci şi el se va boteza.

Copiii Domnului să fim
Pentru nimic să nu-L trădăm.
Acuma ne-am convins şi ştim
Căci fără El nu existăm.

Simţeam putere amândoi
Şi mereu ne încurajam.
Domnul să se-ndure de noi:
În bunătatea Lui credeam.

Căci aşa este la-nchisoare:
În nimeni nu te poţi încrede.
Sunt răi şi-ţi fac doar ce te doare -
Aşa se face, aşa se crede.

De toate eşti înfricoşat,
Pericole în tot găseşti.
Chiar numele de-ţi e strigat,
Te sperii; la rău te gândeşti.

Ştiam, am experimentat
Căci multe am păţit şi eu.
Dar Cineva m-a apărat.
Acela a fost Dumnezeu.

Mă-ntreb: oare a trebuit
Ca lectia să mi-o primesc?
De ce nu am fost hotărât
Cu Domnul Vieţii să pornesc?

De ce-ngâmfat L-am părăsit
N-am înţeles. Ţărână sunt
Şi primul pas când l-am păşit
A fost eşec, nimic mai mult.

va urma