Reveniri de primăvară
Se-ntorc aceleași păsări călătoare.
Revin, de unde au plecat...
Și bucuroase vin... cu primăvara-n suflet,
La cuib de lut și paie, ce-n toamnă au lăsat.
Nu tot la fel, este cu omul,
Ce doar se duce, fără a se-ntoarce...
Că e chemat din nou, tributul să-l aleagă,
Și haina de țărână, din nou să o îmbrace.
S-au reîntors din țările cu soare
La streșini, păsările, cuib să-și facă.
Și nu se plâng, că n-au topor, mistrie,
Nici schițe de palate, ca lumea să le placă.
Nu tot la fel se-ntâmplă, cu omul cel de lut.
O viață călătoare, el strânge tot mai mult,
În templu său de paie, averi ce nu sfințesc,
Și uită călătorul, că ele ruginesc...
Se-ntorc și pleacă, (din nou) aceleași păsări,
Spre orizonturi largi, lăsând în urma lor,
Dovada că nimic, nimic nu e statornic...
Și tot ce e sub soare, se cheamă: călător.
Și astfel, călătorul, nu are cale-ntoarsă,
La fel ca rândunica, ce mândră se întoarce.
Cu o viză de flotant, pe câțiva ani în lume,
Alt țărm îmbrățișează, pe el ca să debarce.
Au revenit acasă, (din nou!) ca să ne spună,
Că unde-au fost departe, e frig și timp ploios.
Și bucuroase vor, să stea cu călătorul,
Să-mpartă primăvara, cea blândă cu Hristos !
Viorel Balcan 18 martie 2013
ajute să avem parte de „cuibul” pe care El ni l-a pregătit.Frumoasă paralelă cu asemănări și deosebiri între două feluri de migrare.Dumnezeu să te binecuvinteze frate Viorel, să aduci cât mai
mult rod, El să fie cu tine în călătorie, până la capăt.