Privind lumea prin poezie
Autor: Laura Daniela Marinau  |  Album: Rezonanțe creștine  |  Tematica: Slujire
Resursa adaugata de loredanam in 20/03/2013
Mă uit în jur prin ochi de poezie:
„Ce vers aș scrie despre-al meu vișin. .”
„Acest buchet de flori e-o armonie!
Iar trandafirul–e sonet divin!”

Admir lumea prin pagina de carte,
Și parcul îl cutreier printre rime,
Iar cerul, contemplându-l de departe:
În constelații-s vorbele sublime!

Poate așa au fost meniți poeții:
Tot ce ating, să schimbe în cuvinte. .
Să caute originile vieții,
Izvorul binecuvântării sfinte!

Dar, uneori, mă tem: dacă greșesc,
Rupând atomi creației divine?
Căci inversul „Genezei” îndrăznesc:
Stele și mări- le-nchid în sinonime!

Domnul a poruncit: „Lumină fie!”
Și curcubeul l-a dat legământ;
Iar eu pictez în vers natura-I vie,
Și-mi recreez o lume în cuvânt!

Chiar despre Dumnezeu, în Trinitate,
Am cutezat să brodez cu cuvinte,
Filozofia, nu-i lez-Maiestate,
Am desacralizat Tainele Sfinte?

Mă laud că Isus mi-e temelia,
Dar, dacă fac castel din cărți de joc?
Clădind lemnul, fânul, și trestia,
Toată lucrarea o să-mi ardă-n foc!

O, cât aș vrea, opera-mi virtuală,
Fragilă-n vers ca picurii de rouă,
S-o regăsesc în Țara Ideală:
Săpată-n pietre vii, din Viața Nouă!

În aur și în perle prețioase
Să-mi schimbi, Isuse, scumpa poezie!
Căci, sus, n-au uz silabele frumoase,
Te-om adora prin gând-telepatie!

Toți știm că litera legii omoară,
Cuvântul lui Isus e duh și viață,
Sfințește-mi, Doamne-a vorbelor comoară!
Să am răsplată-n Marea Dimineață!

Amin!

Craiova, 18-03-2013

Mi-am dat seama ca Dumnezeu a creat tot universul prin Cuvant, iar noi intoarcem minunile creatiei in cuvinte...Sa fim atenti, sa nu declansam o inflatie de cuvinte, prin devalorizarea lor! Si sa nu rostim vorbe prea mari, iar in fapte sa fim meschini....
Poate așa au fost meniți poeții:
Tot ce ating, să schimbe în cuvinte..

M-au surprins aceste cuvinte, Dumnezeu să fie lăudat, că El este Cel, ce S-a atins de mintea și inima poeților, creștini mai întâi, ca mai apoi, noi cei ce am primit frumosul dar de a scrie, să-L lăudăm în toate pe Sfântul Dumnezeu !
Vă doresc o zi binecuvântată !
Adăugat în 21/03/2013 de viorel77
Frumos!
”Poate așa au fost meniți poeții:
Tot ce ating, să schimbe în cuvinte..
Să caute originile vieții,
Izvorul binecuvântării sfinte!”
Domnul sa te binecuvinteze!
Adăugat în 21/03/2013 de fidelitate
Dumnezeu să te binecuvinteze, sora Loredana,minunată poezie.Atinge cu privirea, cu gândul tot
ce îți este rînduit de Dumnezeu, transformă în versuri prin darul minunat, cu sensibilitatea ta deosebită și sigur îți vei găsi opera împreună cu răsplata în Țara Ideală.Duhul Domnului să te că-
lăuzească mai departe.
Adăugat în 21/03/2013 de ana_haz51
Cum Dumnezeu dă Viaţă prin Cuvânt
Aşa şi noi cuvântului dăm viaţă... (din "Poeţilor creştini")
Dumnezeu să vă binecuvânteze!
Adăugat în 21/03/2013 de bragagiu
Va multumesc din suflet pt. comentariile dvs, ziditoare si incurajatoare deopotriva. Domnul sa va rasplateasca!
Adăugat în 21/03/2013 de loredanam
N-as vrea sa ma numesc ''poet'' dar tare as vrea sa fiu..slujitor ,iar cu stergaru-n mina aplecat ,la lucru, sa pot da Domnului mereu...ONOR!
Adăugat în 22/03/2013 de sanda_tulics
Personal sunt impotriva ''functiei'' asezate in dreptul numelui;POET ,ARTIST Adăugat în 22/03/2013 de sanda_tulics
Pace soră ! Aveți dreptate în ce ați spus. Sigur nu am cântărit bine cuvintele înainte de a le scrie, dar Dumnezeu vorbește prin gura vaselor Sale de lucrare spre trezirea altora ! Fie ca voia Sa să fie în toate !
Dumnezeu să vă binecuvânteze !
Adăugat în 22/03/2013 de viorel77
Frumoasa poezie si combinatie de cuvinte...chiar asa este, acei ce au primit din partea Domnului darul de a scrie, isi pot exprima mai usor sentimentele, durerea, bucuria, nelinistea precum si teama...Domnul sa te binecuvinteze, sa te inspire pe mai departe si sa-ti dea intelepciunea de sus pentru a face intotdeauna alegerile cele mai potrivite, atat in poezie cat si in viata..
Continua sa faci bine tot ceea ce faci, si da-ti toate silintele ca sa cresti in dragoste pt slava si gloria lui Dumnezeu dar si pentru a avea rasplata vesnica in ,,Marea Dimineata ,, ;)
Adăugat în 14/04/2013 de dyana_ramona
Mulțumesc, soră Dyana!
Adăugat în 29/11/2020 de loredanam
Statistici
  • Vizualizări: 1231
  • Export PDF: 64
  • Comentarii: 10
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni