versuri frumoase, dar, fără Domnul, sunt ca florile fără miros
Tot ce faceţi, să fie spre gloria lui Dumnezeu, slăviţi-L pe Creator, nu doar ceea ce-a creiat.
Toată slava, Lui i se cuvine!

"Din beznă creşte liniştirea
Spre-amurgul florilor de maci
Parcă sosește adormirea
Pe drumul prins între copaci." Mie mi se pare un pastel-rugaciune, un peisaj cantat in genunchi! Macii dau somn, din ei se extrage opium.. Iar umbrele care urca din vale, din rapi, catre stanci, in timp ce un suflet de penitent plange, mi se pare o imagine divina a amurgului omenesc! Minunat, frate!

"La marginile de pădure
Şi lângă început de lan
Mă rog ca noaptea să nu-mi fure
Sclipiri de jar nepământean."

-cand intalnim Divinitatea, existenta ni se lumineaza pentru ca "sclipirile de jar nepământean" ne transforma...

Am aștepta un cuvânt din altă parte, înainte să dau un răspuns. Și știu că mai sunt oameni entuziasmați de poezie și nu numai de predici rimate. Undeva am spus și repet că pastelurile lui Alecsandri nu le socot poezii laice, ci poezii a unui om credincios. Omul, încântat de creația lui Dumnezeu, de fapt, e încântat de Dumnezeu, iar individul care ține numai în gură cuvântul „Dumnezeu” e un nimic. Iarăși undeva am scris că am văzut mulțimi de domni din casele de rugăciune mai răi decât cei din lume, dar printre împătimiții de natură n-am întâlnit oameni răi.
Dar, din păcate, această poezie nu este un pastel. Dar cine dorește lasă s-o socoată pastel. Este voia fiecărui.
Noaptea este simbolul înțelepciunii omenești. Ca și bezna, întunericul, culoarea neagră. În această poezie am încercat a descri năvala lumii, s-au, mai bine zis, a lumescului și ideilor lumești prin poporul credincios. Lanul- e normal că sunt credincioșii. Cum vor trece ei noaptea aceasta - în plâns? în povești? ori mai este o cale?
Vă mulțumesc surorilor Cristina și Daniela. Când vă întâlnesc comentariile D-voastră, înțeleg că Dumnezeu nu degeaba mi-a pus în mână stiloul. Dumnezeu să vă binecuvânteze!

De cate ori citesc ce scri, parca imi e teama sa comentez, sa adaug ceva, sa nu stric decorul creat... Uneori, cred ca e bine sa tac in fata frumusetii, insa inima vorbeste, vibreaza si multumeste, cu fiecare zvacnet. Multumim, frate Victor!

Nu sunt atât de bun la comentarii, dar îmi permit frate Victor să vă spun ceva ;
Capul sus, și sâ fiți mândru de harul primit de la Dumnezeu în a scrie poezii, să-L lăudați pentru stiloul pe care vi l-a pus în mână. Fiecare scrie cum îi este dat de Duhul, cu rimă sau fără rimă, iar versurile ce sunt scrise, sunt la alegerea poetului, și eu cred personal că, așa cum Cuvântul este greu de înțeles pentru mulți, la fel și poeziile trebuie citite și iar citite pentru a le înțelege mesajul.
Pe D-voastră, Isus v-a onorat cu un dar aparte de a scrie, la fel cum și trupul este alcătuit din mai multe mădulare, iar fiecare lucrează in felul său.
Eu personal sunt mândru de un lucrător atât de destoinic ca D-voastră in ogorul Domnului, dar și de faptul ca România se bucura cu un astfel de poet !
Dumnezeu să vă ajute să ne uimiți în continuarie cu versurile D-voastră !

Culoare şi muzică în cuvinte. Sensibilitate şi entuziasm. Frumosul e la el acasă. Fii binecuvântat, frate Victor!

Poezia scrisa este absolut individuala,ea reflectind nu numai subiectul ei ci si caracterul,autorului, temperamentul lui.In cazul de fata, poetul este o persoana introvertita ,enigmatica, cu multa incarcatura emotionala,daruita din plin, care ''lasa' sa se inteleaga subiectul poeziei mult prin trairi ,imagini, toate legate de viata personala si de Dumnezeu.