Alchimiștii, cândva, Te-au căutat,
Dar Te numeau „Roca filozofală”,
Ești Sfântul Înțelept, e-adevărat,
Și Stânca noastră, Piatra unghiulară!
Tot ce atingi, Divinule-Alchimist,
Prefaci în aur: credință și faptă!
Din lutul roșu, chivot prețios
Faci inima care Iubirea-Ți poartă!
Ne-ai învățat că pomul cunoștinței,
La fel ca mărul mașterei cea rea,
Ne-a otrăvit în iadul necredinței,
Și-a adus moartea în creația Ta.
Dar Tu rămâi Eternul Pom al Vieții,
Ce templul Raiului va lumina,
Din rodu-Ți: elixirul tinereții,
Spre veșnică junețe, noi vom bea!
De-acum ne-adapi din apa vie-a Cărții,
Și Pâinea spre ființă Tu ne ești,
Și zilnic îl alungi pe solul morții,
Ne aperi, ne hrănești, căci ne iubești!
Mai ai să îți aduni din văi Mireasa:
Stol de columbe învățând să zboare,
Boboci de crini, ce s-or deschide-n raza
Din curcubeu, de nori cuprinși de Soare!
Îți mulțumim, Mire Divin, Amin!
Nu e interesant ce căutau alchimiștii medievali: piatra „filozofală”, care ar fi schimbat orice metal în aur și „elixirul tinereții” care ar fi dat consumatorului(și găsitorului) său viață și tinerețe eterne?Nu le-au descoperit, în schimb au găsit Chimia lui Dumnezeu! Ei bine, în rai vom avea și aur la discreție și viață nesfârșită, dar cred că cel mai mult ne vom bucura de nunta veșnică cu Isus, Domnul nostru!
El tine toate lucrurile prin cuvantul puterii Lui! Interesant subiectul prin frumusetea in sine insasi a expresiei piatra unghiulara, marturie a vesniciei si statorniciei lui Dumnezeu! Multa Pace, Stimata Sora!