Ferice e de omul credincios
A Domnului iubind orice poruncă
Căci neamul lui va crește sănătos,
Blagoslovit e cu belșug din muncă.
I-i casa încărcată-n bunătăți,
I-i viața lui stropită cu Iubire
Și veștile ce strigă nedreptăți
Îi ocolesc auzul și privire.
Nu are frică pentru viitor,
Iar un sărman numaidecât ajută,
E milostiv și drept, și-ndurător
Îndeplinindu-și calea începută.
În bezne îi vor răsări lumini
În care rânduiește pe dreptate,
I se înalță anii cristalini
În pomeniri cu facerea de fapte.
Fiindcă-n Domnul este întărit
În viață nu se clatină odată
Și sufletul îi este fericit,
Și inima îi este mângâiată.
Inspiră și expiră rugăciuni
Ca-n traiul său Credința să irige
Și va păși pe pleavă și tăciuni –
Tot ce-a rămas din jertfe de religii.
Ca-n traiul său Credința să irige
Și va păși pe pleavă și tăciuni –
Tot ce-a rămas din jertfe de religii."Este oare o referinta la isihasm, la 'rugaciunea inimii" sau e o simpla figura de stil, exprimand rugaciunea necurmata? Oricum, versurile au forta expresiva, ca intotdeauna!