Îşi blestemă lemnul şi rădăcina,
Crucea!
Cu faţa plecată-n pămînt,
Căci Viaţa Divină,
Pe ea se sfîrşise,
Fiind ''martorul" plin de sînge,
În al Lui chin,
În plînsul - Cuvînt.
Jeleşte şi plînge fără-ncetare,
'N blestemul ce,
Peste ea a căzut,
Şi poartă-n esenţa-i
Durerea cea mare-a,
Luminii Preasfinte,
A Aceluia ce-I ,
Veşnic, Sfînt!
Jeleşte şi strigă:
- Şi eu vreau iertare!
... Parcă e Iuda...
Acelaşi blestem !
Treziţi -vă popoare!
- Nu-'n faţa mea-nchinare,
Ci-n Faţa Luminii!
A Acelui
Ce-I Veşnic, Etern !
... ştim despre Iuda căci i-a părut rău de faptele trădării, versurile fiind (poate), destinul, blestemul şi strigătul lui.
O singură închinare avem de făcut în Numele Tatălui, şi Fiului, şi Duhului Sfînt, în Duh şi Adevăr!
O zi minunată în Domnul vă doresc !
Un paşte fericit!