Privesc natura în verde și-albastru,
Ici, colo, tabloul e-un cald curcubeu,
Mai picură albul pe sufletul meu,
Dalbe petale în vas de-alabastru.
Și freamătă frunza în ramul ascet,
Tăcută, își poartă perenul destin,
Privesc, mă-nfior, mă aplec și suspin,
Iar apoi, mă cufund în finalul proclet.
Prin harul și mila Acelui de sus,
Nu-s singur, credința-mi dă aripi să zbor,
Există speranța, se cheamă Isus...
Și vasul ciobit, în remodelare,
Recapătă forma pierdută-n traiect,
Lutu-ngrijit, găzduiește o floare...
13/05/13, Barcelona
și am lăsat sonetele în plata Domnului. Pentru D-voastră mă bucur. Multă inspirație și mai departe. Domnul să Vă binecuvânteze!
Era sfintit ,era curat,
De Domnul Milei,mingaiat
Atit de mult m-am bucurat!
Chiar de era -n suspini ,durere,
Era in alb, in mingaiere.
[am vazut azi, poza de la spital]Nu stiu de ce ,m-am simtit asa de aproape de tine, acolo unde erai...Inexplicabil!Stiu caci ce a fost greu, a trecut,de acum numai bucurii si cerul in inima ta!