Ce minunată e grădina
Și Doamne-n ea cîtă culoare!
Nu poți să crezi că ea, țărîna,
Ne-aduce-atîta încîntare.
Deunăzi, cînd am trecut,
Magnolia de floare plină
era, dar azi "s-a petrecut".
Frunza-i ieșită la lumină.
Dar încă-n gînd păstrez parfumul,
Ce cu nimic nu-i confundat,
Spre ceruri, el, suind ca fumul,
Din ramuri, flori l-au înălțat.
O, Doamne, cît sunt de grăbite,
Aceste flori s-alunge iarna,
Dar cît de tare-mpodobite.
De unde le dai, oare hrana?
Vezi, florile de azalee?
Arbuștii și-i încoronează,
Cu frumuseți vii pe alee,
Bobocii par că explodează.
N-am cunoscut diversitatea
Culorii dintr-a lor petale.
Crîmpeie doar din plinătatea,
Ce-o dăruiești naturii Tale.
Și mai departe poți s-alegi
Camelii ce-ți taie suflarea.
Te ispitesc să le culegi
Dar nu poți să decizi ... culoarea.
E gingășie-n ele multă,
Doar vîntul, care le mîngîie,
Ușor le-apleacă, parc-ascultă
Discreta lor ... aromă vie.
Și mai departe, ce-mi văd ochii?
A înflorit iar liliacul?
Și florile-i par mîndre rochii,
Mărunt brodate. Nu cu acul!
Petală cu petală mică,
Asemeni una cu cealaltă,
Se-nghesuie pe rămurică,
Să facă poala mai bogată.
O, Doamne, cîtă măiestrie,
Ce gingășie, ce culoare!
Ai făurit prin armonie
Cu fin parfum, l-această floare!
Și uite, vezi în colț lămîiul,
Cu frunze, flori și multă ... roadă?
El sigur s-a trezit întîiul,
De-a reușit așa corvoadă.
Sub flori și frunză răsfirată,
I-atîrnă galben glob de fruct.
M-opresc și iar privesc mirată:
Flori, frunze, fructe? Nu pun punct
Și mă gîndesc, cum că... se poate,
Nu a fost cine să-l culeagă,
Că tare-s galbene și coapte,
Și-aveau de unde să aleagă.
Și mai departe, vezi bujorii?
Albi, roși, roz. Vai ce splendoare!
La sfat stau pînă crapă zorii,
Să-și etaleze-a lor culoare.
Din ghemul lor plin de aromă,
Ar vrea să țeasă rînd pe rînd,
Un strai albinii dar n-au formă
Nu poți s-oprești prin flori zburînd.
Laleaua nu-și mai ține falnic cupa,
Mai ieri, atît de dreaptă către soare.
Mi-e teamă că din nou a sosit clipa,
Cînd se va frînge. Oare nu o doare?
Se va retrage-n bulbul ei de ceapă,
În codul tainic înfrățit cu rouă
Va țese iar culori cît să încapă,
Cînd, Doamne-o vei trezi la viață nouă.
Și dincolo de toate, trandafirii.
Cu lujeri mari păziți de zeci de ace.
Cînd i-ai creat i-ai hărăzit privirii
Și-ai hotărît, natura s-o îmbrace.
În haina lor, ce catifeaua-ntrece,
Cu care se-mbrăcară-ai lumii regi
Mireasm-ai dăruit. Păcat că trece!
Misterul frumuseții doar Tu îl înțelegi.
Pe toate le-ai creat la-l Tău cuvînt
Și-ai pus în ele parfum și culoare.
Le-ai dăruit omului pe pămînt,
Crîmpei de bucurii în viața-i trecătoare.
Pe mine, Tu mă iartă că nu pot
Să zugrăvesc cuvinte mai alese
În taină mă ajută la-l meu rod
Să țes culori de Tine înțelese.
Blîndețe, milă, bunătate, pace,
Credință ce să-mi fie căpătîi.
Aceste toate pot să mă îmbrace
De Ție îți slujesc cu dragostea dintîi!
Vă provoc ca împreună să facem o incursiune imaginară într-o grădină din Girona, Spania, care Dumnezeu mi-a scos-o în cale în 2008. Am văzut slava creației Lui, manifestată și prin frumusețea florală desăvîrșită.
Puţini se pot bucura de creaţia lui Dumnezeu.
Ferice de cei ce se bucură de şi împreună cu acest Creator minunat!