Clopoței de lăcrimioară
Sună dalbul lor ușor:
„Cui ne lași tu, Primăvară,
Și cu vise, și cu dor?
Timpul rece se petrece
Tot schimbând trai după trai
Noi florarul nostru-l trecem
Și ne pierdem după mai.
Parcă râdem, parcă plângem
În sunarea de opal
Înflorim și-apoi ne stingem
Albi în al verdeții val.
N-avem obiceiuri sacre
Născocind promisiuni,
Suntem ca-nflorite lacrimi
Fericite-n rugăciuni.
Tu te duci, iar noi rămânem
Singurei și în zadar:
Vara nu ne-a vrea în mâine
În surâs de cireșar.
Când la noi te vei întoarce
Căci ne-or da-n uitare toți
Și din aur de drăgaice,
Și din flori de tei în nopți...”
„Ah, drăguțe mititele,
Din atins dumnezeiesc
Sunteți lacrimile mele
C-așa Viața o iubesc.
Lacrimile fericirii
Când mă boteză-n Cuvânt
Dragostea Nemărginirii
Și de cer și de pământ.
Nu vă mângâi cu-o povață
Să nu ascultați tristeți:
Dacă respirați în Viață
Veșnice de-acum sunteți.
În cununa sa de aștri
De-acum Vara varsă plin
Clopoțeii cei albaștri -
Lacrimile de senin!”
Fiti binecuvantat, frate Victor !
Despre „lăcrimioarele”avându-și izvorul în atingerea Duhului,Domnul mi-a dat un vis. Eram în încăperea unde ne stângem de 3 ori pe săptămână și aud un glas „iată te-am pus veghe tor peste lacrimile copiilor mei”.Apoi am văzut acolo o masă mai lungă, pe cre se așezau mereu niște tăvițe albe pe care erau niște struguri cu boabe translucide ca de chilimbar.Seașezau sub formă de prismă și când sa sa așezat ultima pe muchia prismei, din nou am auzit Glasul „acum să lucreze lacrimile copiilor mei”. Slavă Domnului că aceste „lăcrimioare ”au itrat în „cireșarul ceresc”l-au traversat și „respirând în Viață”rămân veșnice. Mai mult adunate în burduful Tatălui ele mișcă cerul.
Mă închin și mulțumesc Domnului pentru această poezie minunată.
Domnul să te binecuvinteze frate Victor
Multă pace
Cu aceiași dragoste frățească,fratele Cornel.
Fericite-n rugăciuni." Frumos, frumos, orice alt comentariu e de prisos!