Vedenia continuă pentru Ezechiel
Ezechiel cap. 2
Peste făpturi se întindea
Un cer, clar și strălucitor
Și parcă din cristal era
El, trecea peste capul lor
Două din aripi drept stăteau
Cu două, se acoperea
Iar când făpturile umblau
Un vâjâit, se auzea
Ca vâjâitul unor ape
Tare, ca glasul Domnului
A unei osti îndepărtate
Gălăgios, cum altul nu-i
Iar când făptuirle stăteau
Zgomotu, l nu se auzea
Și aripile-n jos lăsau
Și vâjâitul, înceta
În cerul care se vedea
Ca și o piatră de safir
Un scaun falnic se zărea
În scaun, se vedea un chip
Era un scaun de domnie
Iar chipul, care-n el stătea
Avea pe el o strălucire
În jurul lui, se lumina
Ca și arama de lucioasă
Chipul din scaun strălucea
Figura era luminoasă
Parcă un foc, o înconjura
Ea semăna cu un curcubeu
Venit, după o zi ploioasă
Era Slava lui Dumnezeu
Strălucitoare, luminoasă
Ezechiel înspăimântat
De tot ce Domnu-i arăta
Cu fața la pământ a stat
Glasu-i puternic, asculta.
va urma