Ploaie cu Soare
Autor: Victor Bragagiu  |  Album: Rugăciune în Cale  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de bragagiu in 09/07/2013
Copacii picură cu greu
Frunze-nmuiate de căldură
Când picături de curcubeu
Pe setea lor ușor căzură.

Nu se împing în gloate nori -
Lucește Soarele de aur,
Cad stropii sinceri de culori
Ca un surplus dintr-un tezaur.

Nimeni nu fuge la vreun dos,
Nu-apar nici glugi și nici umbrele
Când coloratul răcoros
Împrăștie în viață stele.

Vocale fragede de sus
Regenerând o lume-ntreagă
Devin cuvinte de răspuns
De pe pictura-atât de largă.

Frunze și palme prind din cer
Împrospătarea cristalină
Ce spală orișice ungher
Cu înnoire și lumină.

Trecu penelul cel sublim,
Dar cum visăm încă odată
Mici curcubeie să zâmbim
Prin ploaia vie, colorată.
..o parte din bucuria de vara.Fi binecuvintat!
Adăugat în 09/07/2013 de sanda_tulics
„Ploaia cu Soare” îmi dă un sentiment deosebit, o biruință a Bucuriei în întristare,minunat acest
tablou expus în fața noastră. Domnul să te binecuvinteze, frate Victor.
Adăugat în 09/07/2013 de ana_haz51
O ploaie copilaroasa, de vara, primita ca o revarsare de tinerete....Si torusi, chiar vietile noastre amesteca soare si ploi, si furtuni de zapada..
Adăugat în 09/07/2013 de loredanam
O poezie frumoasa, scrisa intr-un ton vioi...
Adăugat în 10/07/2013 de francu.cristina
Statistici
  • Vizualizări: 921
  • Export PDF: 7
  • Comentarii: 4
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni