O zi să am, un an sau o decadă?
Secunde poate, soarele să-l simt?
Şi ochii mei cât timp o să mai vadă
Şi graiul meu, cât va mai fi succint?
Ce aş rosti, de ar veni sfârşitul,
Ştiind concret că timpu-a expirat?
Putea-voi calm, privi eu, infinitul
Şi de pământ uşor să mă despart?
O zi să am? Îmi tot întreb suspinul,
De ce tresalt când zările-s de foc?
Rece fior îmi curmă-n grabă chinul
Şi Duhul Sfânt, în duhul meu ia loc.
De zboru-i lin, uşoară-i înălţarea
Şi nu gândim bătăile de-aripă,
Ornice bat, coboară înserarea
Şi timpul-şi cerne boabele de clipă.
Şi ca-ntr-un vis, trezit din aţipire,
Se-mpart hotare, se despart trăiri,
Abandonat în sfântă contopire,
Privesc nostalgic colţ de amintiri.
18/07/13, Sînpetru Mare, TM- Lucica Boltasu
Emotionant, frumos, si adevarat!Ma onoreaza, sa fiu primita in gindurile atit de tainice, multumesc.
Fi binecuvintata si la intorcere!
când te văd pe R.S.,parcă ești aici lângă mine. Har și Pace Sfântă!