Dincolo de noapte sunt zori de zi senină,
iar forme reci de moarte dispar 'n-a lor lumină.
Dincolo de mine, neantul se întinde
și mana mea plăpândă nimicul îl cuprinde.
Nimicul căci pământul din el a fost creat
iar trupul ce mă poartă e-un praf din el lucrat
Și-mi înțeleg natura că nu-s nemuritor,
ci zâmbet ce se stinge în suflul unui dor.
Și-n mersul către stele nu mă mai oglindesc
în picături străine ci-n lacrimi ce iubesc.
Cristina Magdalena Francu
"Suferinţa…
Partea aceasta mai puţin frumoasă a vieţii pe pământ îi pune deseori pe oameni pe gânduri.
Dar suferinţa face parte din umanitate la fel ca durerea, plânsul, tristeţea, foametea, violenţa, boala, moartea, bucuria… şi asta datorită păcatului care a intrat odată în lume prin neascultarea primilor oameni de porunca Creatorului.
Generaţii la rând se nasc cu păcatul adamic dar chiar fiinţa umană se răzvrăteşte faţă de Dumnezeu şi alege calea aparent mai uşoară de a vieţui. Înstrăinat astfel de Creatorul său, omul n-ar avea nici o şansă de a se restaura dacă nu ar interveni Dumnezeu. Pentru că omul, prin puterile-i umane nu se poate mântui.
Astfel că, Dumnezeu, a făcut un plan de salvare a omenirii. L-a trimis pe Fiul Său pe pământ ca să se întrupeze prin fecioara Maria, să trăiască o viaţă fără de păcat, apoi mai târziu să moară pentru răscumpărarea omenirii. Doar o viaţă curată, doar un om sfânt putea să mântuiască lumea pierdută!"