Stejarul meu din Todirești
Se-aude un suspin , târziu în noapte,
Ce pare tânguială, sub stelele cerești.
Dar nu-i decât, iar vântul care bate,
Prin crengile-ți bătrâne, stejar din Todirești.
Din nou îți bate iarna, cu-apucături de gheață,
În trunchiul slăbit, dar nu tragi înapoi.
De-i iarnă, de-i vară, sau toamnă uscată,
Nu ceri apa milei, în plâns sau nevoi.
Răzbești neclintit, să stai în picioare.
Când zorii se nasc, și mor la apus.
Se strâng laolaltă, și corbii-n mânie,
Când văd căci coroana, o îndrepți tot mai sus.
Nu pari întristat, căci anii trecură,
Prin gârla pădurii, de ulmi și cu fagi.
Doinești cu suspin, iar plânsul ți-e frunza,
Căci n-ai lângă tine, puieții ce-s dragi.
Te scuturi de rouă, de ceața-ntristării,
Găsești câte-o rază, să râzi și-n furtună.
Și chiar de puhoiul, răzbește în valuri,
Tu rabzi și-anotimpuri, cu soare sau brumă.
Departe te am, departe te știu,
Aproape în minte, și-n suflet îmi ești.
Te-alint ca un prunc, ești tatăl iubit,
Stejarul meu falnic, vei fi-n Todirești !
Viorel Balcan 2013
puieți ¸= Plante lemnoase tinere care se transplantează în altă parte
Acum câteva zile în urmă, tatăl meu a implinit vîrsta de 76 de ani. A muncit din greu, pentru a ne oferii strictul necesar, 35 de ani, iarnă și vară, în pădurile Moldovei. Îl compar ca un stejar, fiindcă știu cât de bine se simte când umblă prin pădurea din satul natal. Pentru el pădurea, e ca o a doua familie.
Dumnezeu să fie lăudat în toate !
Ma gindeam caci stejarul putea fi poporul roman, dar el saracul...
Frumoase versuri, bine gindite.
Domnul Isus să vă binecuvânteze familiile la fiecare !
Fii binecuvântat.