Seară rece

Autor: Victor Bragagiu | Album: Cărare de suflet | Tematica: Incurajare
Resursa adaugata de bragagiu in 11/11/2013

Frigul serii mă pătrunde
Parcă-ar vrea să-mi intre-n vine
Și mă-ntreb naiv:„Pe unde
Sunt pierdutele lumine?”

Eu iubesc să ies în seară
Să ascult ce spune noaptea
Primăvara și cu vara
Când își declamează cartea.

Însă toamna e răcoare
Recele tăios m-atinge -
Prea simt lipsa mea de Soare
Și în suflet și în sânge.

Totuși prind din întuneric
Și cu ochii și cu-auzul
Pe-o spazmodică cădere
Slabele bătăi de frunză.

Când foșnirea ei căzândă
Se aude-așa distinctă
Cu proteste mă colindă
În gândirile-mi instinctul.

Moartea viața risipește!
Ce s-adaugi mai poți încă
Și oftez doar omenește
De o lege-așa adâncă.

Iar un nod mi se ridică
Parcă-ar vrea să iasă-n plânset
Peste jale, peste frică,
Peste soarta mea deprinsă.

Osândit de frig și vremuri
Privesc fără-nsemnătate
Cum se zbat stelele-n tremur
Ca-n ochi lacrimi adunate.

O ''traire''dincolo de om ,in si cu natura si constelatia...
Interesant ce efect emotional are asupra noastra. ..

Adăugat în 11/11/2013 de sanda_tulics

Trairi sufletesti redate cu acuratete in acelasi stil caracteristic.

Adăugat în 11/11/2013 de francu.cristina

O poezie trista despre destinul implacabil al frunzelor si al tuturor fiintelor, pe acest pamant supus marii treceri..

Adăugat în 11/11/2013 de loredanam

Ar fi fost mai bine dacă aș fi citit poezia aceasta într-o zi însorită să nu o trăiesc chiar așa pe viu și
moartea este tot prin preajmă, am nevoie de rugăciunile celor care simt cu mine.Poezia este foarte
frumoasă, o adevărată valoare artistică.Dumnezeu să te binecuvinteze, frate Victor, dacă ai vreo
suferință, El să te vindece.

Adăugat în 12/11/2013 de ana_haz51

Pace, frate Victor și sora Vera.Frate Victor, dacă te-am supărat cu ceva te rog să mă ierți.Nu am vrut să spun nimic rău despre poezie, dimpotrivă, este foarte bună, eu am înțeles întotdeauna fră-
mântarea sufletului și nu am zis niciodată că poeziile tale nu sunt creștine, le-am apreciat mult pentru sinceritatea mesajului.Problema sunt eu, am vorbit despre moarte în dreptul meu, am glicemia în jur de 400 și câteodată sunt aproape de comă, nu o mai pot ține nici cu medicamente,
săptămâna viitoare cu ajutorul Domnului merg iar la spital.Am scris așa pentru că eu chiar am dorit să vă rugați pentru mine și vă mulțumesc mult, Domnul să vă răsplătească.Poate sunt cam incoerentă, vă salut cu dragoste frățească.Te-aș ruga să nu postezi.

Adăugat în 12/11/2013 de ana_haz51

O poezie deosebita! Parca toti purtam o povara, osanda vremilor si anotimpurilor ne apasa pe umeri, vedem peste tot trecerea timpului, dar, privind cerurile, in zile insorite sau nopti instelate, intelegem ca dincolo de tot ce este aici, exista un Ceva prin care suntem nemuritori. Credinta ne da aripi, tremurul stelelor si manunchiul de lacrimi nu ne speri, ci ne da imboldul de a ne tine cat mai strans de Acel ce este Lumina Vietii, Domnul Isus Cristos.Avem un instinct de conservare toti, in fata necunoscutului, dar credinta ne face sa ne abandonam cu toata increderea in bratele Lui. Meditarea si rugaciunea e o treapta mai sus pe scara vesniciei. Fii binecuvantat!

Adăugat în 12/11/2013 de lboltasu

Tot eu, îți scriu ca acoperire, îmi pare rău că am zis să nu postezi comentariu, n-aș fi vrut să creadă cineva că mă plâng din cauza sănătății, îmi dau seama că am greșit, poți să le postezi, mulțumesc de înțelegere.

Adăugat în 14/11/2013 de ana_haz51