Fraților nostri ce sunt departe
Ieri, departe de la Țară,
Îmreună cu soția,
Am tras prin alimentară
Că, mă rog, bucătăria.
Și cu coșul după soață
Pipăindu-mi buzunarul
Cu privirea-n varza creață
Când în raftul cu mărarul.
De-aici carne, pătlăgele
Și cartofi o pungă plină
Până-ajunsem la tejghele
În gutuie și lumină.
Soața spuse doar:„Gutuie!”
Nu la kilogram, firește,
Cu durere amăruie
Le-am privit eu românește.
De prin Turcia aduse
(Dughenița e turcească)
În hârtii frumoase puse
Ochii să ne fericească.
Soața-mi spuse: „Vrei vreo unul?”
„Nu! - am spus eu cu surâsul -
Nu-s de dinții mei acuma
Vârtoșia lor aprinsă...”
Ci simții gustul pe limbă
Și în amintiri albastre...
(Căci copiii nasul strâmbă
Pentru fructe de-ale noastre!)
„Ia vreo două! - spusei tare
Nu că să ne-astupe hrana:
Voi simți gutuiul care
Ni-l descrise sora Ana...”
...Ci cu treburi pe acasă
Am uitat cumpărătura
Doar a doua zi, la masă
Prinsei pofta iar cu gura.
Însă soața, cu sfială
Îmi răspunse-nviorată:
„Ieri fetițele năvală
Le-au dat într-o clipă gata!!!”
N-am putut de nu a râde:
„Poate-s de la noi venite
Românesc - român deschide
Fără cântec și cuvinte.
Și-au venit ca să ne vadă
Două văzuri luminate
Rugăciune din livadă
De la frații noștri-n sate.”
R.S.-ul .Fumos, poetic, ca de obicei.
încât le simţi...aroma de gutui şi copilărie. Multă pace!