Alb ghiocel, trezind o glie adormită,
Ești rupt din steaua călăuzitoare?
Din strălucirea razelor de Soare
Te-a cules Pământul, de pe-orbită?
Sub humă, putregai, gingașă floare,
De-o lacrimă de gheață, dăltuită,
Ai împletit curat, misive de ursită,
Să le împarți cu dragoste, la fiecare.
Pe-aceleași vechi cărări, din an în an,
Ne dai speranță de viață, de frumos,
Ne aduni pașii în albul de mărgean.
Smerit în rugăciuni de un suav miros,
Trezești al Primăverii veșnice, alean,
Te culeg, din suflet, sol al Lui Cristos.
Amin!
speranta ce ne-a pos-o Domnul caci sub huma personala mai este speranta iesirii unui ghiocel.
Atit de curate, inocente versuri, pline de gingasie.
Fi binecuvintata !
mesc pentru înțelegere, tare aș fi vrut să nu mai vină și valul acesta peste mine, dar dacă așa a îngăduit Dumnezeu, Îl rog să mă ajute să le duc pe toate.
Multe binecuvântări cereşti!
fi plina de ghiocei!