Să înţelegi că-n El poţi să te-ascunzi
Autor: Cristina Magdalena Francu  |  Album: Zbatere de aripi  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de francu.cristina in 12/05/2014
În fiecare dimineaţă,
din aşternut de vis când te desprinzi,
lumina soarelui să-ţi bată-n faţă,
să înţelegi că-n El poţi să te-ascunzi.

Să înţelegi puterea-I creatoare,
că El e Dumnezeu nemărginit.
Nu limitat în timp, spaţiu, chenare,
ci-Atotputenic, veşnic, infinit.

Că-n El nu este umbră de schimbare,
nici răutate cum în noi găseşti.
El împlineşte-n om a Sa lucrare
Că-L vrea cu Sine-n slăvile cereşti.

Poţi să te-ncrezi cu-ntreaga ta fiinţă
în Dumnezeu şi îţi va fi de-ajuns.
Chiar de-ţi lipseşte „mana”-n dimineaţă,
vei învăţa că haru-i îndeajuns.

Să te-ascunzi de viforul vieţii,
de soarele dogoritor din zi,
de întunericul înfiorat al nopţii;
la umbra aripilor Sale să te-ascunzi.

Şi-n fiecare dimineaţă,
din aşternut de vis când te desprinzi,
lumina soarelui să-ţi bată-n faţă,
să înţelegi că-n El poţi să te-ascunzi.

Galaţi, 12 Mai 2014,
Din volumul „Zbatere de aripi”
Cristina Magdalena Frâncu
Amin, fie-ţi viaţa deplin sub ocrotirea aripilor Sfinte, deosebită poezia de adorare si încurajare în acelaşi timp.
Adăugat în 12/05/2014 de floridinmaracineni
Multumesc de gandul bun, sora Flori! Fiti binecuvantata!
Adăugat în 12/05/2014 de francu.cristina
Apartenența ..căci suntem ''al Lui'' dă siguranța clipei și gândului la veșnicie. Frumos și sănătos vers!
Adăugat în 12/05/2014 de sanda_tulics
Multumesc, sora Dana!
Multumesc, sora Sanda!
Fiti binecuvantate!
Adăugat în 12/05/2014 de francu.cristina
,,Să înţelegi puterea-I creatoare,
că El e Dumnezeu nemărginit.
Nu limitat în timp, spaţiu, chenare,
ci-Atotputenic, veşnic, infinit."

Tot ce pot sa zic este: Slavit sa fie Domnul!
Sunt Minunate versurile, Domnul Dumnezeul nostru este Atotputernic! Aleluia!
Adăugat în 02/06/2014 de AlinHD
Statistici
  • Vizualizări: 1167
  • Comentarii: 5
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni