Floarea vieții dojenită,
Aplecatâ de ocării.
Pierde rumene petale,
Spulberând-u-se in zări.

Începutul, se-nțelege,
Ancorat in gingăsie.
Repezind-u-se afară
Înspre viața ce-o să vie.

Curcubeie coborăte,
Râul naște crescător.
Adâncind pe cer culoarea,
Albăstriu-lui izvor.

Răsăritul cântă imnuri,
Slava de la început.
Asfințitul poartă doliul,
Florilor ce au căzut .

Intre naștere si moarte,
Ajungând la apogeu.
Orice clipă lasă urme,
Arătând un drum mereu.

Nu contează țesătura,
Haina care ai purtat.
Chiar garoafă de-ai fost,
Sau un Crin imaculat.

Pe al timpului aripă,
Gândurile se-ofileșc.
Ia limanurile sfinte,
Pașii noștri se opresc.

Ochii noștri nu văzură,
Alte locuri mai frumoase.
Si pălind in prag de glorii,
Vechiul țărm se va retrage.

Obosiți urcând cărarea,
Chiar de-i grea dar duce-n sus.
Sângerănd străpunsi de spini,
Vom ajunge la Isus.

De M.Horlaci.