Sunt atât de mărunt că mă pierd în clipită,
În al ei invizibil, filiform labirint,
Dar sunt o fărâmă de Isus mântuită
Și nespus de iubită, prețuită mă simt.
Aș fi stat rătăcind într-o lume obscură,
Cu pânze de păianjen obturând Lumina,
Cu roade amare pe lăstarii de ură,
Crezând că nu fac rău, că nu a mea e vina.
Dar sus la Golgota, pe ultima redută
Flutură Adevărul, al biruinței rug,
Deschizând Cărarea spre Cetatea sfântă,
Spre moștenirea la care trebuie s-ajung.
Isus este Ușa, s-a deschis în Lumină,
Dezlegând labirintul, al vieții mister,
Botezând în sfânt spectru nuanțe de tină,
Mă înalță ca ecou al Luminii, spre Cer.
O Nădejde-am găsit, de din anii-lumină,
Adăpostită în templul inimii mele,
Cu Regele Isus, dintr-o țară străină
Vom pleca spre Țara fără ger și durere.
Îmi picură în vise ciorchini de liliac
Cu ochii împrejur, o rouă parfumată,
În vindecări divine cu-al Primăverii leac,
Spre Bucurii cerești ce nu pier niciodată.
Îți mulțumesc Isuse că m-ai răscumpărat,
M-ai învățat umblarea în sfântul Adevăr,
Mi-ai strămutat ființa, din neguri de păcat,
Din calea sinuoasă, în Drumul drept spre Cer.
Vreau să Te-ascult Isuse și-atunci când nu-nțeleg,
Să plâng de dragul Tău cum plâng de fericire,
Căci doar Tu pentru mine ești Paradis întreg,
Ești Viața, împlinirea, sfânta mea Iubire.
Amin!
Dezlegând labirintul, al vieții mister,
Botezând în sfânt spectru nuanțe de tină,
Mă înalță ca ecou al Luminii, spre Cer.” Superb, inspirat! Slăvit fie Domnul, care v-a sădit în inimă asemenea versuri!