Minunea creaţiei

Și-a înmuiat degetele în culori,
Le-a șters pe fața Terrei, Creatorul,
Și-n urmă-au răsărit păduri, mulțimi de flori,
Și dulcele-I izvorul.

A însorit o floare cu-al Său nume,
Din sângele-I din Golota,
A răsarit roș-trandafirul,
Iar din amărăciunea - suferită,
A răsărit - pelinul.

A copt din raze binecuvântate grâul,
Să ne-ntărească inima și viața,
Să-I mulțumim în fiecare zi,
Când îi gustăm - dulceața.

A mângâiat un curcubeu,
Ce după ploaie, frumusețea își arată,
Să nu uităm nicicând de Legământ,
De promisiunea dată.

Au răsărit livezi cu poame - dulci,
Izvoare-n care, tot ce are viață se adapă,
Și păsări fericite de belșug,
Ce-n triluri, mulțumirea își arată.

A binecuvântat pe om cu viață sfântă,
În Golgota Și l-a apropiat,
I-a dat iertare de păcate
Și-n albul sfânt, l-a îmbrăcat.

I-a-ntins sfânt mâna să-l ajute,
Pe drumul către Infinit,
I-a pus in inimă nădejdea,
De fiu iertat și preaiubit.

Îl-nsoțește zilnic pe Cărare,
Îi dă poveți să poată-avea
Drept-nemuritor sub Soare,
În Împărația Sa.


25 iunie -2015
SandaTulics