Ziua transformării
Autor: George Cornici  |  Album: Nuanțe stelare  |  Tematica: Laudă și închinare
Resursa adaugata de geocornic in 05/10/2015
ZIUA TRANSFORMĂRII

A fost o zi deosebită
Și niciodată n-oi uita
Din starea cea nenorocită,
Din neagra viață, risipită
M-a scos, Isuse, mâna Ta.

Eram drumețul fără țintă
(Sau, poate, spre neant mergeam)
Pășeam prin șubreda incintă
Știam că nimeni nu m-alintă
De ce exist nu-nțelegeam.

Mă întrebam: ”Ce-i existența?”
Și nu găseam corect răspuns
Apoi, ciudat, indiferența
Mi-a-ntunecat, total, prezența
De mine însumi m-am ascuns.

Dar ai venit, cu drag, la mine
Și-ai rupt un lanț ce mă zdrobea
Lăuntru-a vrut șă Ți se-nchine
C-ai șters și lacrimi și suspine
Ca Cerul, clar, să-l pot vedea.

Da, ai găsit în mine pleavă
Și intrigi multe și tumult
Privirea Ta a fost suavă
Parcă eram într-o dumbravă
Și-am vrut, de-atunci, să Te ascult.

Când am simțit ce fericire
În ființa-mi toată a pătruns
Am priceput că nu prin fire
Pot câștiga o moștenire
Ci doar prin pozitiv răspuns.

Urmat-au părtășii ce-odată
Nici nu visam să pot să am
M-ai conectat cu-al nostru Tată
Ce transformare minunată!
Mai mult din cupa Ta doream.

Minuni trăit-am nu puține
De când la colb am renunțat
Când mă înțeap-un mărăcine
Știu că tărie pot obține
Din harul ce s-a revărsat.

Nu-s solitar pe-a vieții cale
Ci pas cu pas mă însoțești
Văd frumuseți și în petale
Și-n căi lactee, căi astrale
Și-n stările nepământești.

Nu pot să uit evenimentul
Din ziua marii sărbători
Exprim și azi atașamentul
C-al Tău Cuvânt mi-e alimentul
Cu viziuni și cu splendori.

George Cornici/5 Octombrie, 2015

Frumoasă descriere a întâlnirii cu Mântuitorul.Fericit suflet!
Adăugat în 05/10/2015 de sanda_tulics
O poezie plină de har în care ne regăsim toți copii Domnului. Domnul să vă înmulțească în continuare pacea, îndurarea și dragostea împreună cu harul slujirii cu care v-a înzestrat.
Adăugat în 05/10/2015 de Ioanhapca
Versuri melodioase, pline de viață, care ne readuc în memorie momentul fericitei întâlniri cu Domnul!
Binecuvântările Domnului să vă însoțească în continuare în tot ce faceți pe ogorul Evangheliei!
Adăugat în 05/10/2015 de GeluVCiobanu
Statistici
  • Vizualizări: 888
  • Comentarii: 3
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni