Domnul, necinstea o urăște!
Acela care mult bârfește
Ascunse lucruri, el, arată
Căci gura el nu și-o oprește
Nu vrea să tacă, niciodată,
Acel ce-și blestemă părinții
A lui viață încetinește
Acela ce ține cu dinții
Averea-și crește și sporește
Dar nu e binecuvântată
Caci Domnul necinstea urăște
Și bucurie, niciodată,
Nu are acel ce-o dobândește
Caci Dumnezeu cel bun urăște
Cuvântul care-i mincinos,
Iar celui ce îl folosește
Necazuri, îi dă de prisos
Iar o făgăduință sfântă
Făcută-n pripă, e păcat
Căci omul care se avântă
Loc, de necazuri, a lăsat
Un rege care-i înțelept
Îi vântură, pe cei ce-s răi
Căci el, în toate este drept
Și aspru, cu supușii săi
Suflarea, e ca o lumină
Vine din partea Domnului
Ea-i ca o mângâiere lină
Și stă-n inima omului
Credincioșia și dreptatea
Sunt paza pentru împărat
Se întărește bunătatea
E un îndreptar de apreciat
Pe tineri forța îi slăvește
Dar, perii albi cunună sunt
Pe cei răi, Domnu-i pedepsește
Rău, vor trăi pe acest pământ.
Amin
Câmpia Turzii, 30 noiembrie 2015