Cunosc din coloritul
Petalelor de flori
Ce este frumusețea,
Iubind prezența lor.
Limbajul simfoniei
Se lasă auzit
Când floarea se deschide
De DOOO-ul, alungit.
Când soarele răsare
Și roua se prelinge
Ea udă floricica
Și RE-ul se aude.
Îmbujorată bine
De roua dimineții
MI, își ridică pleoapa
Dând bucurie vieții.
Atunci, o frunzuliță
Se-apucă de gătit
Și cât ai zice FA,
Mâncare-a pregătit.
La SOL se-aude zarvă
Când seva este trasă
Prin falnica-i tulpină,
De-o rădăcină groasă.
La orele amiezii
La floare, vin gătite
Polenul să-l adune
Vestitele-albinuțe.
Și parcă vrând să aducă
Salutul către soare
Un SI, mai ascuțit
Ne strigă: La culcare!
Dorind să inspecteze
Întreaga simfonie
Un DO, ceva mai gros
Ne aduce-o bucurie.
Ne spune... că într-o gamă
Ce-i dincolo de soare
Se-aude o armonie
Ce n-are asemănare.