Ridică-te, rătăcitule - om!
Autor: Alexandrina Tulics  |  Album: Foșnet stelar  |  Tematica: Trezire si veghere
Resursa adaugata de sanda_tulics in 15/05/2016
...Plâng macii după stropul de rouă,
În roşul Iubirii Iertării,
În dreptul vieţii celor - neatinşi,
De Fiu-'Ndurării...
Flori de pe câmp izvorăsc;
Iubire de tine, scump frate,
Nu te întrebi: Până când,
Vei sta de Domnul, departe?
Lacrimi de rouă suspină în verde...
E-aşa cald şi bine afară.
Uită-te prietene
La ce-a creat Dumnezeu,
Şi ieşi din starea de lâncezeală!
Forfot de miere curge în stup,
Albine zoresc pregătirea,
Dar tu, prieten drag,
Până când vei fi de al Domnului cort,
'N stricăciunea de-afară?
Lămpile cerului pâlpâie-n noapte,
Vântul trimite ale cerului şoapte...
Domnul te cheamă:
- Ridică-te, rătăcitule-om,
Că venirea Mielului e aproape!
Ieşi, ieşi acum, din noapte!

SandaTulics
14 mai 2016
Asistăm cu durere-n suflet la nepăsarea şi ignoranţa a tot mai multor suflete aflate lângă noi, sau departe de noi, vizavi de relaţia lor personală cu Mântuitorul Isus Cristos. Capcanele lumii, asezate din ce în ce la distanţe tot mai mici atrag în beznă şi haos tot mai mulţi oameni... Bucuriile lumeşti aducătoare de o fericire falsă, contrafăcută, vor atrage mânia lui Dumnezeu; toţi cei ce cred că trăiesc cu 'picioarele pe pământ', trebuie să ştie că nu-i aşteaptă decât locuinţele întunecate şi pline de durere ale judecăţilor drepte ale lui Dumnezeu! Dumnezeu, în dragostea Lui pentru om, iată, vorbeşte când într-un fel, când într-altul; El vorbeşte clar, plin de îndurare, în aceste vremi de har neîngrădite încă, chiar şi prin versurile poeţilor Săi; Versurile, asemeni unui clinchet lin al unui clopoţel îndeamnă pe cititor la împăcarea reală cu Creatorul; natura cu splendorile ei, este un mesaj clar al dragostei dumnezeieşti pentru om! Câţi dintre semenii nostri însă mai au vreme a cugeta la măreţia acestor resurse binefăcătoare? Cine mai ia bine seama chiar în aceste zile de primăvară, la strigătul de mulţumire al florilor din pomi, al albinelor, al păsărilor... floarea când se deschide, mulţumeste Creatorului; albina când se aşează pe această imensă sursă de hrană mulţumeste... Într-adevăr, se aude din ce în ce mai clar şi răspicat strigătul lui Dumnezeu după omul pierdut... dar cine oare, i-a putut astupa urechile şi împietri inima, aşa de tare? Cine-l face să nu vadă cu proprii ochi, întunericul în care se află? Unul singur: vrăjmaşul sufletului omului!
Fiţi binecuvântata sora Sanda, fie ca Domnul să atingă inimi pentru larga şi imensa Sa Împărăţie!
Adăugat în 15/05/2016 de floridinmaracineni
Sa-țî răsplătească Dumnezeu slujirea soră Florica,El care a împletit funia în dragostea slujirii.
Da, așa este! El -Domnul atenționează , cheamă, pe toți aceia ce-s rătaciți , iar noi, ne smerim sub sfânta-I mână , chemându-i ,sa nu avem păcat înaintea Lui.
Adăugat în 15/05/2016 de sanda_tulics
Statistici
  • Vizualizări: 857
  • Export PDF: 7
  • Comentarii: 2
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni